fbpx

politia_357ce.jpg

Accidentul produs pe 1 iunie, la Păcureți, capătă noi valențe, urmările acestuia fiind grave. Trei femei dintr-un cortegiu funerar au fost lovite de o mașină condusă de viceprimarul comunei, Viorel Diaconu. 

Accidentul rutier s-a produs pe DJ 231, la Păcureți, după ce un conducător auto a acroșat trei persoane. 

Cele trei persoane, potrivit IPJ Prahova, se aflau în fața bisericii din Păcureți și însoțeau un car mortuar. Inițial accidentul a părut unul ușor, fiind de competența postului comunal, însă cazul a fost preluat de colegii lor de la Vălenii de Munte, după ce lucrurile s-au complicat 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Doua femei, în vârstă de 81 și respectiv 76 de ani au fost transportate la spital. Pentru cea de-a treia, o femeie de 54 de ani, a fost solicitată încă o ambulanță, întrucât acuza dureri la o mana și la șold. Șoferul de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este viceprimar al comunei.

Una dintre victime se află încă în stare gravă la spital. Inițial a fost operată, amputându-se două degete, însă rănile fiind mai grave se pare că va pierde în totalitate laba piciorului. Rudele acesteia ne-au contactat, speriate de faptul că acest caz ar putea fi mușamalizat. Cel puțin din acest punct de vedere temerile nu sunt justificate, putând să confirmăm că imediat după faptelor de la locul accidentului, polițiștii au deschis dosar penal pe numele șoferului pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. 

Polițiștii țin să precizeze că indiferent de poziția publică pe care o are un șofer implicat într-un asemenea accident, acesta este tratat ca oricare alt cetățean, cu aceleași drepturi și obligații, urmând să răspundă pentru faptele sale. Ancheta își urmează cursul firesc sub coordonarea unui procuror.

Revenim cu detalii. 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg