fbpx

stoica_1b220.jpg

Sătul să-mi iau țeapă de la tot felul de comercianți, recunosc că în ultima perioadă am evitat să-mi fac piața de pe platoul Halelor Centrale din Ploiești. Având poftă de căpșuni, astăzi am reîntâlnit-o pe doamna Cristina Stoica, unul dintre puținii vânzători care refuză să-și păcălească clienții cu metodele ”tradiționale” precum prețul înșelător, cu cifra 9 care arată ca 0, punga neagră sau furtul la cântar.

Cristina Stoica și soțul său, Titel, care astăzi era plecat după marfă prin țară, se numără printre ”veteranii” de pe platoul Halelor Centrale din Ploiești. Din 2003 vin aproape zilnic la piață, cu marfă adunată exclusiv de la producătorii români de fructe. În funcție de sezon, de la soții Stoica poți cumpăra mere delicioase, căpșuni sau cireșe, având garanția calității. Chiar dacă prețurile sunt puțin mai mari față de celelalte tarabe pe care se revarsă marfă din Turcia, Grecia sau Polonia, merită să dai un leu în plus pentru fiecare kg de fructe proaspete și săătoase. 

La taraba soților Stoica ajung cei care știu să aprecieze fructele cu gust, nu doar cele care arată impecabil

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Astăzi, pe Cristina Stoica am regăsit-o la aceeași tarabă nr 19, vânzând mere și căpșuni. Acestea din urmă provin de la un cultivator din Giurgiu, de la care se aprovizionează de ani buni. Un kg costă 10 lei, iar fructele, care nu sunt uriașe ca cele din suprmarket, au gustul și parfumul care ne amintesc de grădina bunicilor din copilărie.

În timp ce servește clienții nerăbdători, Cristina Stoica apucă să-mi spună că muncește din greu la piață, în timp ce soțul este plecat, uneori cu zilele, după marfă, în țară. Soții Stoica locuiesc în Cocorăști, au două fete minunate, una angajată la o mare companie din București, cealaltă studentă eminentă, iar activitatea de la piață le ocupă tot timpul. Doar când rămân fără marfă sau între sezoane sunt absenți din piață.

Așadar, când aveți drum prin piață și poftă de fructe românești, nu atât frumoase cât gustoase, treceți pe la taraba familiei Stoica. Vă garantez că nu veți lua țeapă :).

WhatsApp_Image_2019-05-21_at_11.03.44_1_289ff.jpeg

WhatsApp_Image_2019-05-21_at_11.03.44_d1c0e.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg