fbpx

WhatsApp_Image_2019-04-09_at_08.38.17_d0825.jpeg

Timp de 17 ani a avut un loc de muncă sigur, într-o multinațională, unde se bucura de un venit de invidiat. Într-o zi, însă, Oana Oprescu avea să-și suprindă cunoscuții printr-o decizie greu de înțeles. I-a anunțat că renunță la funcția „perfectă“, în compania „perfectă“, după cum erau văzute din exterior, pentru a se lansa într-o afacere cu cafea. Tocmai ea, cea care n-a fost adepta cofeinei, a decis într-o zi să deschidă prima cafenea 5 To Go, în Câmpina, una în care le-a propus francizorilor și un element de noutate: un spațiu mult mai generos.

Un vechi citat latin spune că „norocul îi ajută pe cei îndrăzneți“. Iar Oana Oprescu se numără printre cei care au sfidat liniile unei societăți cufundate încă în tradiționalism, care au știut să spună stop și, totodată, s-o ia de la capăt pe un drum nou, nebătătorit. Dar a simțit că este calea pe care trebuie să o urmeze, că va fi acel loc unde va merge de plăcere, de unde, cu timpul, vor apărea și sarisfacțiile financiare, pe lângă cele sufletești.

O încăpățânată de când se știe, Oana Oprescu s-a opus „curentului“ impus de alții. După finalizarea clasei a VIII-a și a liceului la Sfântul Gheorghe, unde a locuit la unchii săi, care i-au fost a doua pereche de părinți, Oana ar fi vrut să urmeze Arhitectura. Părinții însă o vedeau un economist de succes. Cum n-a reușit să-i convingă pe ai ei, a ales varianta a treia: Geografie, unde s-a ocupat de studiul Mediului. Ceea ce la început fusese, cumva, un pas al răzbunării s-a transformat, cu timpul, în plăcere.

Astfel, odată cu terminarea Universității, Oana a intrat în cea mai cunoscută multinațională din România, unde a lucrat în departamentul privind Protecția Mediului. Și-a dat tot interesul ca orele de la serviciu să fie unele plăcute, fructificându-le într-o activitate cuprinzătoare, în cadrul căreia a întreprins studii, lucrări, unele dintre ele inovative. Până într-o zi, când a simțit că viața parcă nu-i mai aparține. Volumul mare de muncă, deplasările lungi și dese, timpul din ce în ce mai puțin alocat fiicei și soțului său, oboseala din ce în ce mai accentuată au determinat-o să-și pună niște semne de întrebare. Răspunsurile au fost categorice. Cu orice risc, nu, nu asta își dorea de la anii următori. Astfel, în 2017, a spus STOP. Își dorea viața înapoi. Voia să fie liberă, voia să facă ceea ce-i plăcea și o relaxa cel mai mult: să creeze tot felul de articole hand-made, să picteze pe genți, haine etc. Voia o mare gură de aer pentru ea, dar și pentru ai ei.

Pe noul drum

Dar niciodată o ușă nu ți se închide până când nu ți se deschide alta. În 2017, într-una din deplasările prin țară, atenția Oanei a fost captată de o cafenea din Pitești. Una micuță, cochetă, cu produse la 5 lei. Surprinzător, locul i-a rămas în suflet și-n minte. A cerut mai multe detalii, a aflat că este vorba despre o franciză. A discutat cu soțul său, cel care a încurajat-o în toate visurile și nebuniile ei, cel căruia a fost suficient să-i sufle o vorbă, pentru ca a doua zi totul să devină realitate.

„Când am spus că vreau să pictez, el mi-a luat șevalet și toate celelalte materiale necesare, când am spus că mi-ar plăcea să învăț să cânt la chitară, mi-a făcut cadou instrumentul… Când i-am spus că vreau să deschid o cafenea, a fost cel care a adunat toate informațiile, direct din teren. El a fost cel care s-a ocupat de negocieri în cea mai mare parte“, ne-a declarat Oana, emoționată și, în același timp, foarte mândră de Răzvan, partenerul său de viață care lucrează în domeniul vânzărilor la o multinațională.

După discuțiile preliminare cu francizorii, după ce și-au adunat toate cele necesare pentru a porni pe acest drum, au aplicat pentru franciză. Doar că, în Câmpina, Oana Oprescu a venit și cu o propunere în premieră: un spațiu de 70 de mp, față de cei 10-20 mp cât au cafenelele din toată țara. Reticenți la început, dar deschiși la a asculta ideile antreprenoarei, răspunsul francizorilor a fost DA. Și n-a fost unul greșit, ținând cont de modul în care s-a transformat fostul Foto Zisopol. Unul în care atunci când intri, ai senzația că ai pășit într-o cafenea englezească, unde se mai păstrează cultura cititului ziarului tipărit, unul în care ochiul artistic și gustul pentru frumos se îmbină de minune.

WhatsApp_Image_2019-04-09_at_08.39.17_2_fd166.jpeg

„Am muncit cam două luni și jumătate să renovăm locul. Am păstrat aparatele foto vechi și mi-am dorit ca locul să fie plin de poveste. Inclusiv pereții. Aveam un perete mare și gol pe care nu-l puteam lăsa așa. Mi-am pus atunci creativitatea la încercare, iar primul desen mi-a aparținut. A fost unul în cărbune, realizat cumva în «regim de urgență». Ulterior, Amalia Suruceanu, cea cu care am fost colegă de serviciu timp de zece ani, mi-a făcut cadou pictura actuală a peretelui. Una care îmbracă minunat această cafenea“, ne-a mărturisit Oana.

Un loc, o diversitate de activități

Deschisă în aprilie 2018, cafeneaua 5 To Go din Câmpina a devenit un loc preferat al întâlnirilor adolescentine, al discuțiilor de afaceri, al concertelor destinate unui public avizat și restrâns, al găzduirii simezelor pe care au stat atât tablourile unor expoziții tematice, cât și ale evenimentelor caritabile. Muzica în surdină, mobilierul adecvat atât lucrului, cât și relaxării, fac din cafeneaua de pe Bulevardul Carol I locul perfect în care poți savura paginile unei cărți sau unde poți lucra nestingherit pentru job-ul tău.

85e98a5c-e9eb-43be-8704-f1b8adb98e2e_9ac42.jpg

Deși lucrează cu cafea, este înconjurată de aroma celei mai savurate licori din toată lumea, Oana Oprescu nu este o consumatoare de cofeină.

„În toată viața mea am consumat cinci cafele. Și astea au fost aici ca să am idee de ceea ce vând clienților. Dar prepar cafea, aparatele ne sunt setate, rețetele sunt fixe. Ne-a fost greu cu personalul, dar, acum ne bucurăm de doi tineri barista minunați, pasionați, amabili. Cristina (22 de ani) este cu noi de la început, iar Cristi (17 ani) ni s-a alăturat de câteva luni. Dimineața merge la școală, iar după-amiaza este aici. El provine de la un centru de plasament din Câmpina, ne-a fost recomandat de o doamnă care ține cursuri acolo. Este un adolescent harnic, dedicat, cu foarte mult bun-simț, iar ei doi, ca echipă, lucrează foarte bine“, a completat antreprenoarea.

barista_1b341.jpg

Anul începuturilor

Anul 2018 a fost pentru Oana Oprescu unul al schimbărilor din toate punctele de vedere. Profesional, și-a văzut visul împlinit, iar personal familia i s-a îmbogățit cu încă o fetiță.

„A fost și este o perioadă foarte grea, încărcată, dar nu-i simțim dificultatea. Cu treburile casnice ne mai ajută tata care este «pâinea lui Dumnezeu». Mama a murit în urmă cu șase ani. Idei de a face, de a începe ceva am tot avut, dar toate se opreau într-un punct. Cu această cafenea, n-am avut nicio clipă sentimentul că nu vom reuși. Dacă pentru mulți, 5 To Go înseamnă acele cinci minute de a se bucura de o cafea caldă, bună, pentru mine înseamnă acele 5 minute în care viața mi s-a schimbat radical: în care am văzut o cafenea în Pitești, mi s-a trezit curiozitatea, m-am informat, am încercat și am câștigat. Pe scurt,
5 To Go într-o nouă viață!

Cafeneaua din Câmpina împlinește un an de la deschidere, iar evenimentul va fi marcat sâmbătă, pe 13 aprilie, într-un cadru în care toți cei prezenți se vor bucura de multe surprize plăcute.

Foto: Oana Oprescu

WhatsApp_Image_2019-04-09_at_08.38.17_67ac4.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-05_at_12.19.25_ab5ae.jpeg

imagini de la expoziția Amaliei Suruceanu și Aidei Ionescu

5ad939f8-d719-4c3d-b477-d3af81245dc0_b28ae.jpg

Întotdeauna se găsește un loc și pentru fumători

8c0cf39e-86aa-4d24-96c1-13cbf6d4e956_7af60.jpg

55dae453-9767-43bb-8fc6-abb43e47e8ae_e4f6a.jpg

80984be2-a57b-4ff7-aa32-5bae3dec473a_b1646.jpg

locul preferat de tineri pentru proiectele lor nonconformiste

14590931-a148-42a8-b0b0-ca44c4931cbb_ec8cb.jpg

expoziție cu caracter caritabil, realizată de Andra Jitaru

a8144145-e3b9-4645-949e-b08b3f0d42b1_63f7f.jpg

concert găzduit de 5 To Go

ca6893cd-0b89-4c03-ba82-bf6b890d4cbb_6cb52.jpg

dfb3cea7-8e29-4cfb-a08b-858d43f769f0_97755.jpg

WhatsApp_Image_2019-04-05_at_12.19.24_78144.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-09_at_08.39.17_1_6f592.jpeg

Lucrări realizate în scop caritabil de Amalia Suruceanu. Sunt la 5 To Go, iar banii ajung la Maria Pădure, o fetiță cu o malformație din Comarnic

WhatsApp_Image_2019-04-09_at_08.39.17_c302f.jpeg

(P)

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg