fbpx

ziara.png

Profesorul Petre Năchilă, unul dintre cei mai apreciați profesori de matematică din Ploiești, a fost operat recent la Miercurea Ciuc. Și nu, nu de AVC, așa cum știa inițial, ci de ...probleme cervicale.

După trei luni de recuperare în urma ''atacului cerebral'', profesorul s-a simțit tot mai rău, așa că, a reluat investigațiile, care au scos la lumină faptul că nu suferise un atac cerebral, cum arăta diagnosticul primit de la Neurochirurgie, Spitalul Județean de Urgență Ploiești. 

Experiența dascălului în iureșul sistemului medical românesc.

Problemele profesorului Petre Năchilă au început anul trecut, în 29 noiembrie, când i s-a făcut rău, la catedră, la Colegiul Național ''Ion Luca Caragiale'', acolo unde îi ajută de o viață pe tinerii liceeni să deslușească tainele matematicii.

Cadrul didactic a chemat Salvarea, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe în stare gravă, și...după mai multe investigații i-a fost pus un diagnostic – ''accident vascular cerebral plus semipareza pe stânga''..

După o săptămână sub supravegherea medicilor de la SJU, profesorul a fost transferat la Patrik Medical Center, un spital de recuperare paleativă din Băicoi, cu diagnosticul, tratamentul și recomandările primite pentru recuperare de la SJU.

A urmat totul cu strictețe, atât medicamentația, cât și ședințele de terapie, kinetoterapie, plus recuperare fizioterapeutică, doar că se simțea din ce în ce mai rău.

''Am simțit că, în loc să îmi facă bine, era din ce în ce mai rău. Iar când exercițiile au început să se complice, a devenit insuportabil. În 15 Februarie îmi era mai rău ca în 15 Decembrie. De fapt, am înțeles ulterior, că mi-au făcut mai mult rău aceste ședințe'', povestește Petre Năchilă.  

Șansa a fost că, s-a interesat insistent de starea sa de sănătate medicul ELENA TERECOASĂ (n.r. fiica medicului Mihai Terecoasă, șef ANSVSA Prahova ), cu care este prieten de familie.

Când a venit să-l vadă, medicul Elena Terecoasă (care activează la Spitalul Universitar din Capitală) i-a spus că NU a suferit ''un AVC și nici semipareză ''.

Pe 18 Februarie, Petre Năchilă a fost dus în București, unde a urmat un lung șir de alte investigații, inclusiv RMN.

La final, a primit un nou verdict: ''hernie de disc cervical, plus stenoză'', adică depunere de calciu pe cervicale.

Medici din Capitală nu au vrut să îl opereze.

Trebuia operat așadar pe cervicalele 4,5 și 6 și a fost trimis pentru intervenția chirurgicală tot în Capitală, la Spitalul Bagdazar, însă  medicul de aici, Adrian Podea, deși a confirmat faptul că nu a fost vorba despre un accident vascular, a refuzat operația, pe motiv că era prea riscantă.

''M-a primit cam după o săptămână să discut...și mi-a explicat că nu face treaba aia, că nu își asumă riscul. M-a trimis la Ploiești, la medicul Soare, care fusese coleg cu el''.

Profesorul Petre Năchilă a decis să nu revină la Spitalul din Ploiești, pentru că...doar de aici plecase.

Și-a amintit însă de medicul SOLTI NORBERT, un specialist neurochirurg din Miercurea Ciuc- Harghita, care-i operase fata în urmă cu ani buni, și a pornit într-acolo.

''M-am dus sâmbăta și marți m-a internat. Trebuia făcută comandă pentru discuri  - implanturi montate pe cervicală. M-am dus cu toate rezultatele la București, miercuri am fost operat, sâmbătă mi-a dat drumul.''

Petre Năchilă: ''Se poate și în România''

După mai bine de 5 luni petrecute prin spitale și cu o ''gaură'' de peste 10.000 de lei cheltuiți ( pe analize, RMN-uri și recuperarea la Băicoi), profesorul Petre Năchilă s-a întors de la Mircurea Ciuc complet vindecat dar și cu experiența unui sistem medical ''ca afară''. 

 ''Cât v-a costat operația?

 Cât ați cheltuit pentru tot ce a însemnat Miercurea Ciuc?

 – Banii de drum, Miercurea Ciuc și înapoi!

 – Nu cred.

 Știu că nu crezi, dar aceasta este realitatea.''

Profesorul Petre Năchilă s-a pensionat

După lunga experiență, pentru faptul că trăiește o nouă viață dar și pentru că au rămas doar câteva luni din anul de învățământ actual, cadrul didactic a decis să nu revină la catedră. A depus cerere de pensionare.

Ar vrea să-și reia însă, la anul, clasa de a XII-a la care este diriginte.

''Ei sunt ai mei. E vorba de ceva sentimental, aici!''

Pensionarea nu înseamă că va renunța la matematică. Are cu ce-și ocupa timpul. Profesorul Petre Năchilă lucrează la două noi culegeri. Chiar în această săptămână va ieși de sub tipare una pentru admiterea la clasa a V-a și mai există în lucru – cea pentru clasele a X-a, a XI-a și a XII-a.

sursă foto: ziareph.ro 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg