- Publicitate -

Copiii geniali din Câmpina! Când alți elevi pierd timpul pe Facebook, ei inventează roboții viitorului. FOTO

a34bf697-53f9-44c6-a2d4-a00682ff546f.jpgO sponsorizare, o mână de copii talentați și dornici a se impune prin pasiune și știință, dar și două cadre didactice care să-i susțină și motiveze în reușita lor. Puse la un loc, toate aceste „ingrediente“ au stat la baza reușitei încă de la debut a echipei de robotică de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina. Cei 15 elevi s-au calificat în faza națională a competiției First Tech Challenge, ocupând locul 8 în clasamentul regional.

- Publicitate -

Concursul la care au fost înscrise 42 de echipe, dar prezente 41, a avut loc la București, între 8-10 martie. Dintre participante, 33 s-au calificat la faza națională.

Concursul este deja a treia ediție, însă pentru elevii câmpineni anul acesta a fost cel al debutului. Unul care a fost deschis cu o sponsorizare de 5000 de Euro din partea Cameron– Schlumberger Câmpina, bani pe care Cătălin Chițu, profesor de Fizică și mentorul echipei de robotică – Team Undefined -, nu a conceput să-i piardă. De aici a început documentarea despre First Tech Challenge, despre care mulți dintre elevii de la „Grigorescu“, pasionați de Fizică și Informatică, știau deja.

„Am început să formăm echipa, să adunăm elevi buni și dornici de a face treabă. De la clasele unde predau, îi știam deja pe cei mai buni, am vorbit cu colegii mei de Fizică și Informatică în vederea selecției. În octombrie am format echipa, piesele ne-au venit o lună mai târziu, dar de lucru efectiv ne-am apucat abia pe 27 decembrie. Între timp am făcut strategia, dar, din păcate, am întârziat foarte mult totul din cauza lipsei spațiului. În vacanța de iarnă, jumătate din ea am alocat-o conceperii robotului. Am mers cu el la DEMO, în ianuarie, unde am avut două greșeli, două reușite”, ne-a povestit profesorul Chițu.

Între timp, doi dintre membrii echipei care nu s-au implicat au fost înlocuiți cu doi voluntari care au lucrat cot la cot cu ceilalți, după cum ne-a mărturisit mentorul Team Undefined. Printre ei și un elev de clasa a VII-a, Mihnea Manta, dublu medaliat la Olimpiada de Fizică, un autodidact și un copil care promite enorm în domeniul acestei științe. Pasionat, ambițios, o persoană cu un spirit pozitiv, constructiv, Mihnea a făcut parte și din echipa de Interviu, care a constituit una dintre probele de concurs.

Chiar dacă au fost la prima participare în această competiție, fiind și prima dată când au lucrat în această formulă, cei 15 elevi, de vârste și caractere diferite, au reușit să se închege ca echipă și să construiască, asemenea unui joc de lego, un robot – RO 112 – cu o autonomie de 30 de secunde, dar și un „bun ascultător“ al comenzilor date de ei. Cei de la „Grigorescu“ s-au remarcat și la capitolul inovație, unde au obținut Premiul I. Bineînțeles că totul a trebuit să respecte tema competiției internaționale, cea prin care participanții au avut misiunea de a crea roboţi pentru explorarea altor planete.

Concursul a fost o provocare și pentru cadrele didactice care s-au implicat și care au învățat cot la cot cu elevii. Pentru că în Educație, mai ales în domenii precum Fizica și Informatica, doar bazele nu se schimbă. În rest, totul presupune un progres, o adaptare la nou. Cei doi profesori fac parte dintre dascălii cărora le place să recunoască atunci când nu știu rezolvarea unei probleme și s-o găsească împreună cu elevii lor. Atât Cătălin Chițu, cât și Simona Darie, profesor de Informatică și unul dintre co-mentorii proiectului de robotică de la „Grigorescu“, susțin că dialogul sincer este esențial în relația elev-profesor.

Următorul pas este în weekend-ul 22-24 martie, la București, unde va avea loc confruntarea finală a celor aproape 120 de echipe calificate în fazele regionale. O competiție care va aduce la start și șase echipe din Prahova (trei din Ploiești și câte una din Câmpina, Breaza și Urlați). Miza este foarte mare, primele patru clasate vor merge în finala din Statele Unite.

- Publicitate -

În realizarea proiectului, echipa câmpineană, formată din: Adrian Enoae (lider), Mihnea Manta, Lucian Lubine, Cătălina Popa, Iustin Lungu, Bianca Mărgărit, Rareș Lungu, Florin Marin, Marian Pescaru, Daria Gușă, Călin Froicu, Iulia Răduică, Andrei Enache, Radu Burbea, Vlad Simon, a fost ajutată și de soții Mirela și Decebal Lungu, ingineri la Cameron – Schlumberger Câmpina.

Participarea la această competiție le-a adus celor de la „Grigorescu“ o imprimantă 3D cu ajutorul căreia vor putea realiza și alte proiecte atât pentru pregătirea de la școală, cât și pentru concursurile, dar și activitățile extracurriculare.

Totodată, pentru a asigura continuitatea proiectelor, una dintre condițiile First Tech Challenge este ca, odată înscrisă în competiție, echipa unei școli să se prezinte la concursul de robotică timp de zece ani. În caz contrar, piesele vor trebui predate altor concurenți.

- Publicitate -

Mentorul echipei de robotică

Cătălin Chițu este profesor de Fizică încă din 1989. A început cu predatul în mediul rural, la școli din Bănești, Brebu și Bărcănești. În 1994 îl găsim la catedră, în Câmpina, la Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu“, pe acea vreme „Generală nr.1”. Aici au început să apară și rezultatele, obținând șapte premii la Olimpiada Națională de Fizică. Un an mai târziu s-a mutat la Grupul Școlar Industrial Energetic Câmpina, locul unde a predat timp de 16 ani, a obținut toate gradele profesionale, dar și unde s-a perfecționat pe partea practică.

La Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ a venit în 2011. A preluat catedra unui fost profesor care i-a fost amic, dar care s-a prăpădit. A avut un sentiment contrar, dar și-a dorit să predea la cel mai bun liceu din municipiu și știa că fostul coleg și-ar fi dorit să-i continuie activitățile în domeniul Fizicii.

- Publicitate -

Rezultatele au apărut și aici, obținând cu elevi atât din gimnaziu, cât și de la liceu zeci de premii la olimpiadele naționale.

Știe că materia pe care o predă nu este una ușoară, dar încearcă să le arate partea frumoasă a Fizicii, folosindu-și talentul moștenit de la mama sa în domeniul didactic, precum și experiența căpătată în cele trei decenii la catedră.

Generațiile de copii s-au schimbat și se schimbă, iar tu trebuie să intri în lumea lor, cea prezentă, să comunici cu ei, să fii sincer, să fii deschis, să fii, înainte de un specialist, un bun psiholog. Asta a înțeles de mult timp și profesorul Chițu.

- Publicitate -

„Fizica trebuie explicată simplu, pe înțelesul tuturor. Informația trebuie furnizată gradat, lecțiile au câteodată inserate și povești. Orele se bazează pe interacțiune, copiii participă la procesul de predare a unei lecții. Avem grupuri pe care comunicăm și unde rezolvăm împreună problemele. Dacă este una mai dificilă o lăsăm pentru clasă“, a completat profu’ de Fizică.

Este un împătimit al științei, dar crede și în Dumnezeu și vede cele două componente explicabilă și neexplicabilă ca pe elemente complementare ale vieții.

Îi place sinceritatea, să fie direct, să spună lucrurilor pe nume și apreciază persoanele care-și păstrează coloana vertebrală și omenia și după ce au ajuns în anumite funcții. Iar aici cei care cunosc ceea ce a spus Pitagora: „Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere“ își vor da seama și la ce se referă profesorul Cătălin Chițu.

Tolerează multe elevilor săi, dar mai puțin minciuna.

- Publicitate -

Îi place ceea ce face de-o viață și nu se vede făcând altceva nici în următoarea perioadă. Speră să fie sănătos și să fie alături de elevii săi în cei zece ani de First Tech Challenge.

Foto: Team Undefined CNNG Câmpina

a34bf697-53f9-44c6-a2d4-a00682ff546f.jpg

Capture.JPG

90892400-2427-471b-96de-7cdd3a02ebbc.jpg

1cc62f6b-5e93-4b4d-adc0-890ed88506a8.jpg

Profesorul Cătălin Chițu

1f0dc605-5251-48f9-9c0b-f9b849c2e9d0.jpg

5da26b2a-f942-46a9-8500-a13ce60298f0.jpg

9b9f7bca-e4b2-48ad-b194-2ad61b8b6beb.jpg

352b09d7-11c2-42e6-878f-d571a1834953.jpg

9505c2a8-4542-4361-bd93-b7e00278a158.jpg

35960217-f6a2-44e0-9d23-7a1b2a73af1e.jpg

e6eb00c6-28b3-4986-bbf2-76a6c8139080.jpg

f7fcd515-dde6-4d5e-8a8e-d6572a3b61f2.jpg

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Emisiuni
- Publicitate -

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...
Emisiuni
- Publicitate -