fbpx

zaplaz 1.JPGOri de câte ori avem copiii în vacanță, ne gândim cum să le umplem timpul într-un mod plăcut, dar și util. Vrem să-i scoatem de sub „stăpânirea“ gadgeturilor și, totodată, să le creăm amintiri. Cele în familie sunt cele mai de preț pe care le vor avea. Iar o drumeție la munte poate fi o variantă optimă în acest sens. Astăzi, vă propunem un traseu în Munții Piatra Craiului, accesibil tuturor vârstelor și în toate anotimpurile!

„Zaplaz! La Zaplaz trebuie să mergeți și voi! E frumos, e spectaculos și e ușor de ajuns.“ O recomandare pe care o tot auzeam atunci când îi întrebam pe amicii mei, familiarizați cu munte, unde ar fi indicată o tură pentru copii.
Mi-am aruncat privirea spre o fotografie care prezenta un fel de poartă din piatră, încadrată de verde de jur împrejur. După nume suna românesc (zăplaz – gard de scânduri, de uluci), dar după aspect, recunosc că, în primă fază, am crezut că este un loc de peste mări și țări.

Mare mi-a fost mirarea, dar plăcută mi-a fost aflarea faptului că această splendoare a naturii se află chiar în munții noștri, în Piatra Craiului, fiind considerată „poarta către alte dimensiuni“. Și asta pentru că, dacă până La Zaplaz ajung și cei mai puțin experimentați și antrenați în drumeții montane, de aici aventura se adresează doar celor care au idee ce înseamnă duritatea muntelui.

Dar, de această dată, am plecat la drum în formulă mixtă: un ghid experimentat, un amator (subsemnata) și un răsfațat cu energie din plin, dar puturos într-ale mersului (Alex -8 ani). Drumul spre Zaplaz pleacă de la Plaiul Foii (849 m) – Refugiul Șpirla (1420 m) – La Zaplaz (1640), urmând marcajul „bandă roșie“.

Ziua drumeției a fost o duminică din aprilie, o zi extrem de călduroasă. Însă, cum la munte vremea se poate schimba oricând, am avut grijă ca în rucsac să avem și câte un polar, o geacă de vânt, dar și un tricou de schimb.

Spre refugiu Șpirla

Fascinați de tabloul de verde crud, drumul forestier pe lângă pârâul Bârsa a fost unul relaxant, unul în care am povestit, ne-am amuzat, am admirat și, mai ales, fotografiat.

După intrarea în pădure începe și urcușul, dar panta este extrem de ușoară, putând fi parcursă foarte ușor chiar și de preșcolari. E mai greu când ai un mofturos puturos după tine care, atunci când și-a dat seama că e rost de mers, a obosit instantaneu. Așa că, din cinci în cinci minute, am fost nevoiți să ne oprim ca să mobilizăm juniorul. Am făcut pauză de sandvici, am făcut pauză de apă, pauză de ciocolată, pauză de morală, pauză de încurajare, multe pauze de admirat și fotografiat pereții de stâncă etc.

Și după vreo două ore de mers extrem de lejer cu muuuulte pauze, după ce am lăsat pârâul Bârsa pe partea stângă și izvorul pe partea dreaptă (un izvor FOARTE IMPORTANT deoarece este ultima sursă de apă pentru cei care urcă în creastă, din această parte a versantului, indiferent de traseul ales), am ajuns la un indicator care ne anunța că mai avem un sfert de oră până la Refugiul Șpirla.

Este însă un drum care-ți cam pune la încercare pregătirea fizică, unul prin pădure, unde rădăcinile copacilor au format un nesfârșit șir de trepte. Ghidul nostru ne-a spus că ne vom putea bucura de odihnă odată cu apariția luminișului. Și așa a fost! Cu cât înaintam pe panta din pădure începeam să auzim tot mai clar voci, semn că nu eram singuri pe-acolo, dar și că eram tot mai aproape de refugiu.

Curios cum arată un astfel de loc, Alex a fost primul care a ajuns la Șpirla. Mare i-a fost surpriza când i-a apărut în față o construcție ca o minge despre care ghidul îi povestise că este folosită de către turiști pentru a se adăposti pe timp de noapte sau intemperii. L-a cercetat, a vrut să știe toate detaliile plecând de la modul construcției până la hrana neperisabilă lăsată în interior.

În imediata vecinătate a refugiului există și panoul cu istoricul lui. Inițial a fost utilizat ca adăpost pentru bateria de tunuri, în al Doilea Război Mondial. Utilitatea i-a fost schimbată odată cu finalizarea luptelor, fiind folosit ca baracă de către muncitorii forestieri. Între 1970-1972, Salvamontul a construit primul refugiu care să fie destinat și turiștilor, însă în 1980 a ars. A fost reconstruit, fiind, conform descrierii, mai mare decât cel din prezent, și era dotat și cu sobă. Dar a ars din nou.

În 2003 a fost reconstruit, structura din lemn a fost înlocuită cu fibră de sticlă, iar aspectul din prezent este cel de iglu.
Deși neglijența unor turiști a fost cauza ultimului incendiu, se pare că oamenii nu învață din greșelile trecutului. Așa se face că lângă refugiu și băncile de aici am găsit jar și la dus, dar și la întors. Ne-am folosit atât noi, cât și alți turiști parte din sursele de apă și l-am stins de fiecare dată, dar… ne oprim comentariile despre acest subiect cu acest „dar“.

Schimbare de plan!

După o jumătate de oră de pauză, în care ne-am încărcat bateriile, am hotărât să ne continuăm ascensiunea. Totul bine și frumos până când am întâlnit indicatoarele care ne informau despre intersecția către „La Lanțuri“ și „Șaua Funduri“.

De aici, au început limbile de zăpadă moale în care aveai impresia că te scufunzi sau care ascundeau porțiuni de gheață. Am avut și câteva locuri care ne-au pus la încercare abilitățile de cățărare. Coechipierii mei le-au trecut fără probleme, eu…cu sufletul la gură.

Recunosc, mi se cam instalase starea de panică și nu știu dacă pentru mine, cât pentru Alex care, prins de doza de adrenalină, n-a sesizat niciun pericol. Le-am văzut eu pe toate și supradimensionate! Am ajuns și în zona Grohotiș, locul unde îți fug pietrele de sub picioare. Doar că până la pietre, ne-a întâmpinat și aici zăpada. La fel de păcălitoare, pe alocuri înghețată de puteai să sapi praguri, dar în unele zone moale de am intrat până la genunchi. A fost momentul în care am spus STOP! Deja se terminaseră plăcerea și siguranța drumeției și începuse un fel de atac de panică.

După câteva discuții cu Cristi, ghidul nostru, care încerca să mă determine să merg mai departe, că mai este foarte puțin până unde ne propusesem să ajungem, am refuzat categoric, aducându-i aminte un principiu de bază al drumețiilor montane că „cel mai bun alpinist este cel în viață“. În plus, muntele nu pleacă de acolo, iar în vară, când zăpezile vor fi o amintire ne vom putea reîntoarce pentru a vedea Zaplazul. 

Și, poate, într-o formulă mai mare pentru că este un drum mai ușor și plăcut de străbătut când grupul este mai numeros. Mai ales, pentru copii.
Am făcut cale-ntoarsă, cu un mic popas la Șpirla, iar de aici am ținut-o lungă până la Plaiul Foii. La întoarcere ne-a luat cam două ore.

Am povestit, ne-am amuzat, ne-am bucurat de pereții de stîncă, diferit luminați de această dată de soarele după-amiezii și am mai făcut și o serie de fotografii. Înainte de plecarea de la Plaiul Foii am fost curioși să vedem imaginile surprinse. Dar surprinși am fost noi când am văzut că am avut un card care doar s-a „prefăcut“ că înregistrează ceea ce imortalizasem. Și erau niște fotografii și filmulețe atât de reușite…

Lupta cu pietrele „mișcătoare”

Dar am adăugat și acest motiv celor de mai sus pentru a reveni și descoperi Zaplazul! Și s-a întâmplat în vară, când am găsit alt peisaj și parcă alt curaj de a ajunge la destinație. Nu ne-au mai speriat nici stropii de ploaie, nici grohotișul. Cu echipament adecvat, un pic de tehnică, stăpânire de sine poți trece ușor de pietre. Tabloul Zaplazului, prevăzut la poalele lui cu pietre mișcătoare, este unic și mirific!

Până la refugiul Șpirla, traseul este unul accesibil în toate anotimpurile și pentru toate vârstele. De aici însă, lucrurile se schimbă, mai ales iarna.

Sursa foto: facebook Pe munte cu Cristi M

282195_230231710346446_8236204_n.jpg

zaplaz.jpg

grohotis.jpg

31357815_1795394473830154_570461383070580736_n.jpg

31936483_1795392690496999_667763656708063232_n.jpg

31919466_1795393973830204_8609111393343373312_n.jpg

31936483_1795392690496999_667763656708063232_n.jpg

31648889_1795390707163864_4957247202889039872_n.jpg

Refugiul Spirla

04_Refugiul_Spirla.jpg

31914355_1795394273830174_7488677356370919424_n.jpg

31841799_1795392873830314_5883498286576304128_n.jpg

31870410_1795391993830402_2484943162636763136_n.jpg

31841832_1795392533830348_8522907942263980032_n.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg