fbpx

IMG_7103.JPG

Este considerată de mulți ca fiind cea mai frumoasă meserie, prin prisma faptului că intri în contact cu minunea și bucuria vieții. Însă, totodată, este și una dintre cele mai dificile profesii, dat fiind că ai în mâini soarta a cel puțin două vieți. O meserie aflată tot timpul în balanță nu i se putea potri mai bine decât unei Balanțe: doctorului Cristina Radu (45 ani), medic primar în Obstetrică-Ginecologie, cel mai cunoscut specialist în domeniu din Câmpina și, totodată, unul dintre cei mai apreciați la nivelul județului.

După o cezariană și între două controale, medicul și-a acordat un răgaz pentru a ne vorbi despre profesie, pasiune, rolul de șef de secție și despre familie. La Maternitatea din Câmpina, secție pe care o administrează, o întâlnim pe Cristina Radu în cea mai mare parte a timpului său. A pierdut numărul orelor pe care-l petrecere săptămânal, aici. De aici și o stare accentuată de oboseală pe care însă puțini o înțeleg.

„Când voi merge acasă, mă voi odihni câteva ore bune. Dacă la noapte îi va veni sorocul uneia dintre pacientele căreia i-am urmărit toată sarcina, eu nu voi putea fi aici. Nici fizic, nici psihic nu aș avea cum să fiu prezentă, să intervin la parametrii optimi. Doamne ferește, aș putea gafa. Dincolo de medici, suntem oameni și avem și noi limitele noastre. Unii ne înțeleg, alții ne acuză. Din păcate, nu putem mulțumi pe toată lumea“, ne-a spus medicul într-un moment de respiro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Medicina – știință și mâna Divinității!

Însă talerul mulțumirilor și al aprecierilor cântărește mult mai mult în ceea ce-o privește pe Cristina Radu, un medic al cărui nume îl vei auzi printre primele atunci când întrebi de un ginecoloc-obstetrician din Prahova. Un om care, încă de copil, nu și-a dorit să devină altceva decât medic. Specializarea însă a fost alegerea hazardului.

Nota obținută la examenul de rezidențiat i-a îndreptat pașii către Obstetrică-Ginecologie. După ani de studiu pe la Sibiu, București, Cristina Radu a revenit la Câmpina, un loc unde are familia, un loc unde în anii de activitate a asistat și a dat, la propriu, o mână de ajutor la aducerea pe lume a sute de copii. Dintre acești ani, niciunul n-a fost parcă mai dificil ca primul petrecut în Maternitatea din Câmpina, atunci când s-a trezit pe cont propriu.

Avea în spate ani de studiu, ore zdravene de gărzi, operații făcute încă de pe vremea rezidențiatului, însă în toate fusese asistată și avusese parte de o a doua părere. La Câmpina s-a trezit doar ea, cu experiența acumulată până atunci, cu intuiția de moment și…cu Dumnezeu. Cel pe care-L cheamă să-i fie alături la fiecare pas, Cel pe care L-a simțit lângă ea în multe dintre momentele dificile și Cel fără de care este sigură că nu se poate în medicină.

„N-am talismane, superstiții, însă nu există dată să intru în sala de operație fără să-mi fac rugăciunea“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.

Împliniri vs. piedici

Faptul că face totul din pasiune și investește toate resursele, mai ales pe cele sufletești, se vede. Iar profesia sa i-a adus o mulțime de satisfacții. De departe, însă cele mai frumoase momente sunt cele ale întâlnirii mamei cu copilul, atunci când asistă la emoția și împlinirea supremă, atunci când ghemul de viață își simte mama și se liniștește brusc. Oricât de obosit ai fi, oricât ai încerca să rămâi în „carapacea“ de medic și oricât de multe astfel de momente ai văzut, n-ai cum să nu dai frâu liber emoțiilor și să te bucuri, iar și iar, pentru minunea vieții!

Și după astfel de momente n-are cum să nu ajungă acasă și să-și strângă în brațe cu toată puterea propria-i minune, pe fiul ei, în vârstă de aproape 16 ani. Cel care i-a transformat modul de a vedea și a înțelege femeia însărcinată.

„Am avut o sarcină dificilă, am stat mult în pat, însă am avut parte de oameni care m-au înțeles și m-au ajutat ca totul să fie bine. De la ei am învățat și mi-am dorit să le ajut atât cât îmi stă în putință pe viitoarele mămici, astfel încât totul să fie bine. În afară de sănătate, de viață, ce e mai important pe lumea asta?“

Medicina fără studiu continuu, știință fără progres nu se poate. Doctorul Cristina Radu a știut lucrul acesta și a continuat și după ce a devenit medic primar (2010) să fie „șoarece de bibliotecă“. Astfel, în prezent, a obținut, printre altele, și atestate și în Ecografie obstetricală și ginecologică, Colposcopie, Histeroscopie, Managementul Serviciilor de Sănătate, Medicină Materno-Fetală.

De aproape șase ani este și șeful secției de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina și, totodată, profesează și în mediul privat. În acești ani a făcut tot ce i-a stat în putință pentru modernizarea și dotarea secției și susține că a avut tot sprijinul managerului dr. Călin Tiu și al municipalității. Însă un lucru pe care acest trio nu l-a putut rezolva a fost cel cu care se confruntă medicina românească la nivel național: deficitul de medici.

"Trebuie să ținem cont că adresabilitatea nu este doar pentru consulații prenatale și nașteri, ci patologia în acest domeniu este una diversă și complicată. Ne confruntăm cu exodul medicilor către sectorul privat și către străinătate, dar trebuie să conștientizăm că fără medicina de stat nu se va putea în România. Nu știu ce trebuie făcut, nu vreau să intru în politica Sănătății, sunt alții care ar trebui să găsească soluții“, a concluzionat doctorul Radu.

În prezent, potrivit schemei de personal, secția ar mai avea nevoie de cel puțin un medic.

O doare însă când vede știrile negative, ale căror subiect sunt colegii de breaslă. Știe că medicina este o sabie cu două tăișuri, știe că asemeni ei, acești oameni își petrec cea mai mare parte a vieții la spital, că de multe ori viața de familie se duce pe Apa Sâmbetei. Știe că medicii sunt pentru unii pacienți Dumnezeu pe Pământ, însă începutul și sfârșitul vieții nu stau întotdeauna în mâinile lor și, la fel de bine, știe și recunoaște că în rândul „halatelor albe“ există un mare orgoliu, care în unele cazuri îi cam face pe medici să uite că sunt oameni și că au limite.

„Atunci când simt că, din diverse motive, este o situație care mă depășește, nu ezit să-i recomand pacientului să ceară o a doua opinie. Noi am depus un jurământ conform căruia viața pacientului primează și nicidecum orgoliile noastre“, ne-a mărturisit Cristina Radu.

Și, da, recunoaște că la fel de mult o afectează și comentariile „din auzite“ ale unor persoane despre activitatea sa.

„Duracell“ și cele două familii

Și încă un lucru pe care a ținut să-l evidențieze și, din păcate, este omis de către mulți specialiști este faptul că medicina este o muncă în echipă. Iar în Maternitatea din Câmpina vei întâlni o echipă frumoasă, bine sudată, unde fiecare își cunoaște bine rolul. Este a doua familie a Cristinei Radu, în cadrul căreia i se spune „Duracell“, datorită energiei pe care o are. Și, bineînțeles, că iepurașul-mascotă este la loc de cinste pe pereții cabinetelor.

Am vrut s-o cunoaștem și dincolo de zidurile spitalului, în puținele ore libere care-i rămân. Îi place să citească, să călătorească, dar cel mai mult o relaxează să-și petreacă timpul cu Cristian, fiul său, cu care discută despre orice și ascultă împreună muzică rock.

„Sigur, nu va face medicină. Va fi un excelent matematician sau fizician, dar nu are niciun gând să meargă spre medicină. Este un copil minunat, de care sunt tare mândră și care nu mi-a reproșat niciodată că nu-i aloc timpul pe care și l-ar fi dorit. Mi-a spus, însă, că muncesc prea mult“, ne-a povestit, cu emoția de părinte, interlocutoarea noastră.

Este mândră că datorită acestei munci colosale a ajuns să fie printre cei mai respectați și apreciați prahoveni. Însă îi place discreția, preferă ca rezultatele să vorbească în locul ei…

Foto: Liliana Maxim și facebook Cristina Radu

IMG_7098.JPG

IMG_7094.JPG

IMG_7108.jpg

IMG_7092.JPG

IMG_7100.JPG

19657242_1357042047712346_780301000579032506_n.jpg

11258712_10204825027766635_6748873429715829876_n.jpg

11143415_834568889959667_8125457138008907424_n.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

970.jpg