fbpx

DONARE SANGE 3.jpg

Bolnavii care vor avea nevoie de sânge, au de acum, mult mai multe șanse să-l primească la timp. Opt tineri au creat o aplicație care să încurajeze oamenii să doneze sânge și să simplifice procedura, iar Centrul de Transfuzi Sanguine din Ploiești a fost inclus în proiect. 

Directorul Centrului de Tranfuzii Ploiești: Pacienții pot fi salvați cu o aplicație pe mobil!

 "Sper ca să fie un proiect pentru viitor și pentru generațiile următoare să fie un acces mai ușor la donare. Oamenilor le este greu să vină altfel, dar butonând pe telefon și având un apel constant și o cerere reală... Sar atunci când li se spune că este nevoie. Impactul emoțional este foate mare," a declarat medicul Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzii Ploiești, pentru Observatorulph.ro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cum ajută concret aplicația Donorium la donarea de sânge

În momentul în care pacienții au nevoie de sânge, centrele de transfuzie lansează un apel, iar cei care au instalată aplicația află - grupa de sânge de care este nevoie. Donatorii se pot programa la donare, sunt informați cu privire la - ce înseamnă donarea și care sunt condițiile (astfel încât să nu fie puși în situația de a ajunge la centru și a fi respinși din cauza criteriilor de eligibilitate). Aplicația are inclusiv rolul de a diminua timpul pe care donatorii îl petrec în centre.

 ''Este un proiect inteligent, donatorii se pot împrieteni între ei și vor fi și premiați cu medalii și trese virtuale. Aplicația le va aminti practic că există oameni care au nevoie de gestul lor'', spune directorul  Centrului de Transfuzii Ploiești, Georgeta Hanganu.

 Românii nu donează sânge !

Țara noastră stă extrem de prost la capitolul donării de sânge. Nici 2% dintre adulți nu sunt donatori.  Inițiatorii proiectului speră ca prin această aplicație să dubleze numărul donatorilor fidelizați în următorii 5 ani și să schimbe modalitatea prin care românii privesc donarea de sânge. Pe lângă Ploiești au fost înscrise în proiect centre din Capitală, Constanța, Arad și Bacău, dar creatorii aplicației speră ca aceasta să fie extinsă în întreaga țară.

48385335_2451351311560147_4569899259402387456_o.png

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg