Când l-am ascultat prima dată pe Mihai Raneti la Bizz Club Ploiești am avut senzația că sunt cel mai idiot om nu doar din încăperea respectivă, ci din întregul Univers. Omul ăsta, ploieștean de-al meu, povestea cu seninătate cum a reușit să-l convingă pe Tim Draper, cunoscut pentru investițiile sale în Tesla, Skype, Twitter, SpaceX și bitcoin, să-i dea un milion de dolari să dezvolte ceva SF chiar și pentru secolul următor: un nou tip de procesor inspirat din felul în care funcționează neuronii biologici. Așa că mi-am făcut curaj și l-am abordat pe Facebook, iar Mihai a acceptat să-mi acorde un interviu la care nici nu speram 🙂
Reporter: Înainte de a deveni fondatorul companiei CyberSwarm cu ce te-ai ocupat? Ai făcut si greseli?
Mihai Raneti: Întotdeauna am fost atras de domeniul securității cibernetice, fizică cuantică, astrofizică, matematică și istorie. Am descoperit lumea digitală într-o sala de internet, pe la începutul anilor 2000 atunci când am învățat să programez. Înainte de CyberSwarm, am avut câteva companii cu care am dat fail. Fail-ul nu mă sperie, mă motivează și nu mă jenez să îmi recunosc greșelile. De-a lungul timpului totul s-a transformat în experiență. Îmi place foarte tare un citat de-al lui Albert Einstein „Dacă cineva n-a gresit niciodată, înseamnă că n-a încercat să facă nimic nou”.
Care a fost prima ta afacere încheiată în acest domeniu în care activezi acum?
Așa cum am menționat anterior, înainte de CyberSwarm am avut alte câteva companii, printre care și CyberFog. CyberFog a fost un startup care dezvolta o soluție proactivă de securitate cibernetică, crea un software prin care hakerii erau păcăliți să nu recunoască un sistem, calculator sau mașină industrială. Dupa o serie de cercetări serioase am reușit să înțeleg că folosind un simplu software informațiile nu pot fi cu adevărat securizate și protejate împotriva atacurilor cibernetice. De la această nevoie de protecție sporită a plecat ideea migrării de la software la hardware.
Esti singurul ploieștean care a obținut o finanțare de un milion de dolari. Cum ai făcut asta și pentru ce ai obținut această suma? Apropos, pe ce i-ai cheltuit?
Tim Draper a fost al 1214-lea investitor cu care am discutat, după aproximativ 16.000 de e-mail-uri întinse pe o perioadă de 8 ani. Tim Draper este cunoscut pentru investițiile sale în Tesla, Skype, Twitter, SpaceX și bitcoin. 80% din cheltuieli merg către cercetare, iar restul de 20% acoperă costurile operaționale. Avem un parteneriat cu un institut de cercetare, fiind prima companie din România din ultimii 20 de ani care am reușit să ducem cercetarea în industrie. Lucrăm cu doctori specializați în fizică, fizică materialelor, matematică și chimie.
În prezentarea de la bizz.club ai uimit asistența cu o bucată de plastic pe care ai descris-o ca fiind un material ce se comportă ca un neuron. Ne poți oferi detalii? Cum ne va schimba viața invenția ta?
CyberSwarm dezvoltă un nou tip de procesor inspirat din felul în care funcționează neuronii biologici – o sinapsă neuronală artificială. Într-o lume în care aplicațiile de inteligență artificială devin din ce în ce mai răspândite, această tehnologie promite să revoluționeze nu doar securitatea cibernetică, ci și felul în care ne raportam la tehnologie. Tehnologia noastră este menită să recreeze în hardware ceea ce astăzi se întâmplă doar in software, reducând astfel dramatic costurile și riscurile implicate de folosirea inteligenței artificiale. Astfel, vom securiza zonele problemă din IT, precum Internet of Things, calculatoarele care sunt la bordul vehiculelor autonome și roboții industriali. Avem deja 6 brevete depuse în SUA, iar anul viitor vom depune cel puțin încă 10.
Cum vezi lumea peste 10 ani?
Tehnologia va evolua iar o dată cu această evoluție vor apărea provocări noi, întrebari noi și răspunsuri noi de găsit. Foarte multe procese vor fi automatizate iar asta va însemna că multe joburi vor dispărea dar, în egală măsură, vor apărea cel puțin la fel de multe joburi noi. Această evoluție tehnologică va crea o serie de oportunități extraordinare; ar trebui să ne gândim la evoluția tehnologică din ultimii 10 ani și să o înmulțim cu un factor de cel puțin 10 – ăsta va fi impactul soluțiilor ce se dezvoltă în prezent. Apariția Inteligenței Artificiale, a dispozitivelor interconectate, a diferitelor soluții din medicină, explorarea spatiului etc, va avea un efect mult mai mare ca adoptarea curentului electric în industrie.
Un sfat pentru antreprenori?
În primul rând să fie antreprenori, nu patroni. Lumea are nevoie de oameni care să țintească către Luna pentru că dacă nu vor ajunge acolo, măcar vor ajunge printre stele. Mentalitatea este total diferită și aș putea încerca o explicație. Cred că nicio companie nu poate depăși capacitățile fondatorului/fondatorilor ei iar asta înseamnă că antreprenoriatul implică și o evoluție personală bazată pe dobândirea unor aptitudini noi, pe dezvoltarea gândirii critice și asertive și pe o informare constantă. De asemenea, investiția în echipa este critică pentru dezvoltarea viitoare a companiei deoarece permite delegarea eficientă.