fbpx

copilspital3239990013796300-1436856052.jpg

Peste 100 de elevi ai Școlii Grigore Moisil din Ploiești s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore, absentând azi de la școală (Detalii AICI). Observatorulph.ro a vorbit cu mama unei fetițe care învață în clasa I a școlii respective.

Reporter: Când au apărut primele semne că fetța dvs se simte rău?

Părinte: Sincer, încă din prima zi de școală fetița mi-a spus că o doare burtica. Am pus pe seama emoțiilor, că este în clasa I. Ieri, când a venit de la școală a refuzat să mănânce, iar azi dimineață a început să vomite foarte rău. 

Reporter: Cum ați reacționat?

Părinte: Am dus-o direct la Mediurg, unde i s-a aplicat un tratament injectabil. Acum este sub tratament cu antibiotic. 

Reporter: I s-a pus un diagnostic?

Părinte: Neoficial mi-au spus că este un virus. Pe rețetă scrie ”Sindrom Dispeptic” (n.r. dureri abdominale, regurgitații si chiar vărsături). 

Citește și Boala de care suferă peste 100 de elevi din Ploiești. SURSE

Reporter: Mai sunt și alți colegi ai fetiței în aceasă situație?

Părinte: În clasa ei mai sunt cel puțin zece elevi bolnavi, dar am auzit că sunt mult mai mulți în toată școala. Sper ca autoritîțile să depisteze rapid cauza și să ia măsuri. Fetița mea nu bea apă de la școală, pentru că îi punem de acasă un bidon cu apă plată, dar ieri a folosit pentru prima dată toaleta, mă gândesc că ar fi o legătură...

Reamintim că observatorulph.ro a publicat în premieră informația aici: Mai mulți elevi din Ploiești au ajuns la spitalul de pediatrie. ”Vomită și se simt rău”

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg