După o perioadă intensă de pregătire, petrecută la mare, la Mamaia, şi la munte, la Predeal, echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a revenit în Prahova. În aşteptarea finalizării sălii de la Brazi, locul în care îşi va desfăşura activitatea în sezonul următor din Liga Naţională, elevii antrenorului Lucian Nicolae se vor pregăti în sala de la Aerodromul „Gheorghe Bănciulescu” din Strejnic. Aceştia au efectuat, deja, primele antrenamente în respectiva sală, care, totuşi, după cum a precizat tehnicianul echipei, are suprafaţa de joc foarte dură, care le poate crea probleme jucătorilor. Însă, neavând altă soluţie, în prezent, după ce sala „Olimpia” a intrat în renovare, sportivii grupării prahovene se vor pregăti la Strejnic până spre finalul lunii, când vor putea intra în sala de la Brazi. La începutul săptămânii, jucătorii echipei au fost testaţi din punct de vedere medical, iar spre bucuria conducerii echipei nu au existat probleme în acest sens. În perioada următoare, CSM Ploieşti caută partenere pentru a mai disputa câteva meciuri de pregătire.
Cum ți se pare subiectul?