0e7da62e-0da1-459b-bb47-2bdfd05c79a5.jpg

Doriți să aveți un adevărat șoc? Îl puteți avea în România, comparând elemente de minimă civilizație, de administrație publică. Orașe etalon: Ploiești și Alba Iulia. 

Nu sunt puțini prahovenii care deja au avut acest șoc, plecând cu imaginea ”mirificului” oraș Ploiești și ajungând în vizită, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia.

Nu este pentru prima dată când ne oprim în acest oraș, nefiind nici ultima. Avem de scris despre aceste locuri, cât să citească municipalitatea ploieșteană, în următorii doi ani, până la alegeri. Și nu doar să citească, ci să meargă acolo și să ia notițe, despre cum poate să arate un oraș din România, la fel ca oricare altul din țările civilizate ale occidentului.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

S-ar putea să pară ușor nepotrivit să începi să povestești despre un oraș românesc, vorbind despre toalete publice. Doar pare, pentru că totul pleacă de aici, de la respectul față de contribuabili și vizitatori, de la igienă, de la elementele indispensabile ale civilizației. Este o dovadă a faptului că Primăria Alba-Iulia nu a lăsat nimic la întâmplare, că orice detaliu contează, că puținii bani se cheltuiesc cum trebuie.

Și spun puținii bani, știut fiind faptul că, din punct de vedere economic, Ploieștiul este la sute de ani în fața municipiului reședință al județului Alba. Bugetul Ploieștiului este incomparabil mai mare. Dar. la Alba Iulia, proiectele și seriozitatea au adus banii europeni, necesari modernizării orașului.

Voi detalia în următoarele materiale ce și cum s-a făcut acolo. Astăzi, mă opresc la două toalete publice, aflate în centrul celor două orașe. Nu cred că există ploieștean care să nu cunoască starea wc-ului public din din parcul de lângă Halele Centrale și blocul 7 etaje.

În fapt, de ani buni, acest focar de infecție nu reprezintă o prioritate pentru municipalitate. Pare greu să renovezi decent acel loc? Te plângi că nu sunt bani? Atunci, ce mai căutați acolo? Doamnelor și domnilor din Primăria și Consiliul Local Ploiești, în afară de scuze, de cârpeala unui oraș trist, murdar, dar care stă pe un munte de bani, ce altceva faceți? Ce proiecte mărețe aveți? Cât de penibil este să te împăunezi cu hidoasele bile de pe domeniul public, cu peticirea câtorva străzi? În timp ce alții au restaurat integral un centru istoric de importanță internațională, la Ploiești se caută scuze pentru incapacitatea de a asfalta strada Elena Doamna, de exemplu, pentru că nu permite pavajul... Suntem din alt film!

Noi, observatorulph.ro, vă oferim o surpriză, constând într-un proiect amplu, prin care vom prezenta ceea ce fac administrațiile locale din țară, acolo unde, dacă uiți că nu ai ieșit din țară, poți crede că te-ai teleportat în vreun oraș elvețian.

Vă rugăm să serviți cu plăcere o galerie foto (deși intuim nodurile), cu imagini comparative ale celor două toalete publice din Alba Iulia și Ploiești (la final). Despre marile proiecte, infrastructură, curățenie, reabilitare vorbim în zilele următoare. Vă mărturisesc că nu simt vreo umilință, pentru că am ajuns să scriu despre wc-uri. Aș fi preferat să scriu despre parcuri, monumente... Umilința trebuie să fie în administrația publică. Serviți și savurați-vă incompetența:

45e8582c-197c-438e-881a-3703264bd4f8.jpg

bf36bd65-0aaa-4137-a9f3-e38b211a693f.jpg

8f676933-e249-41e3-a892-bf8270a9af0d.jpg

c6efb473-9835-433f-9392-dbbd515458d1.jpg

0e7da62e-0da1-459b-bb47-2bdfd05c79a5.jpg

1f171e68-924e-4649-89e1-ef288ef8b682.jpg

3ac1b2ec-3cbb-4876-b177-5808ea0de653.jpg

badfb4e8-5e3b-49ff-9219-83beb1661896.jpg

6a703e42-d930-40e1-831c-dcc3b486a3c0.jpg

... versus Ploiești

pericol-public-wc-hale-ploiesti-7.JPG

wc-public-parcul-foamei7_f9fb8.jpg

wc-public-parcul-foamei2_1a5fa.jpg

wc-public-parcul-foamei3_92758.jpg

Claudiu Vasilescu
jurnalist
Jurnalist din 1993. 10 ani de radio, 15 de TV și alternativ presă scrisă. ”Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare.”
De același autor

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.