Y2Y1MDlkNTE2YzQ0ZDZmZWVkNDMxOGQ2YmQwNTA=.thumb.jpg

SRI a reacționat printr-un comunicat după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut în regim de urgenţă un raport privind persoanele care au pregătit şi provocat violenţele din Piaţa Victoriei, dar şi instituţiile cu atribuţii în furnizarea de date legate de intenţiile de deturnare a protestului.

Comunicatul SRI:

„În cursul zilei de astăzi, 11 august, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În cadrul acestei discuții, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele și informațiile deținute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant.

Serviciul Român de Informații condamnă ferm orice încercare de atragere a instituției în dispute politice, organizare de proteste sau teorii ale conspirației menite de a dezinforma opinia publică cu privire la rolul și locul SRI în arhitectura de securitate a României.”

 

 

 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.