Lucrările la autostrada Bucureşti – Ploieşti, pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, au demarat în iunie 2007. Oficialii din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu pot spune încă nici măcar câţi kilometri de autostradă au fost finalizaţi până acum. Se lucrează, spun ei, iar sumele plătite numai pentru acest tronson sunt de 671.121.459,49 lei (cu TVA), adică peste 157 de milioane de euro.
După patru ani de şantier ne dăm seama că mai este încă de muncă la mult trâmbiţata autostradă Bucureşti – Ploieşti, lucru constatat de toţi şoferii care trec prin zonă. În urmă cu două săptămâniAm solicitat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale un punct de vedere cu privire la stadiul lucrărilor, pe tronsonul sus-amintit, dar şi pe cel aferent autostrăzii Ploieşti – Comarnic. Surpriză însă! Singurul lucru pe care l-am aflat este că se lucrează. Cât priveşte stadiul fizic al autostrăzii mare lucru nu am aflat. „Sectorul km 19 Ă 500 – km31 Ă600 – se lucrează la toate podurile şi pasajele, lucrările demarând inclusiv la Podul Cociovaliştea. De asemenea se execută lucrări la fundaţia de balast şi la primele zone experimentale de balast stabilizat cu ciment. Sectorul km 31Ă600 – km 48Ă200 se lucrează la poduri şi pasaje, la fundaţia de balast şi au demarat lucrările la stratul de balast stabilizat cu ciment. Sectorul km 48 Ă 200 – 62 Ă000 se lucrează la finalizarea pasajelor şi podurilor (hidroizolaţie şi strat de protecţie), amenajare intersecţia de la Centura Ploieştiului, urmează să se toarne ultimul strat de asfalt”, se arată în adresa transmisă de CNADNR. Nici la întrebarea noastră, întemeiată am putea spune, cu privire la numărul podurilor, pasajelor, podeţelor şi nodurilor rutiere finalizate pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti nu am primit un răspuns ferm. „La această dată pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, lucrările de construcţie nu sunt finalizate, iar aceste lucrări includ şi realizarea de poduri, pasaje, podeţe şi noduri rutiere (11 poduri, 17 pasaje, 48 de podeţe, 2 noduri rutiere”, se arată în adresa CNADNR.
Uite costurile
Singurele date furnizate clar de CNADNR au vizat sumele plătite până la această dată. Probabil, banii pot fi centralizaţi mai uşor. Ei bine, „sumele plătite în prezent pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, sunt în valoare de 671.121.459,49 lei (cu TVA). Cu alte cuvinte, la această dată constructorii deja au încasat, dacă ţinem cont de răspunsul CNADR, 157.910.931 euro, la un curs de 4,25 lei/ euro. Iar dacă ne luăm după datele postate pe site-ul CNADR, practic la această oră deja statul a plătit 66% din valoarea totală de 238 de milioane de euro, preţul stabilit în urma licitaţiei pentru cei 42,5 kilometri de autostradă. Termenul de finalizare prevăzut este finele anului 2011. Pe de altă parte, în câteva luni, dacă informaţiile postate pe site-ul CNADNR sunt corecte, constructorii vor trebui să lucreze cam cât au muncit în patru ani.
Sursa: Telegraful de Prahova
