Ieri, în jurul orei 18, S. Daniel a sesizat faptul că fiica sa, S. Carla, de 16 ani, a comandat, la data de 11 iulie, pe internet, o pereche de cizme de damă pentru a le face cadou mamei sale, S. Iuliana, iar comanda urma să-i fie livrată prin poştă. La data de 18 iulie, ora 15, a mers la Oficiul Poştal nr.1 Ploieşti pentru a ridica respectivul colet, a achitat contravaloarea acestuia, respectiv suma de 180 lei, prin mandat poştal, apoi s-a deplasat la domiciliu unde a constatat că în colet se aflau o cămaşă de noapte şi un cearşaf. La revenirea tatălui său la domiciliu, s-au prezentat la Sediul Poliţiei pentru a sesiza cele întâmplate. Din verificarile efectuate, s-a stabilit că expeditorul coletului se numeşte B. Iulian, din localitatea Buhuşi, jud. Bacău, plata făcându-se pe numele acestuia. Cercetările vor fi continuate de către lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Cum ți se pare subiectul?