spot_img
- Publicitate -

REPARTIZARE LICEE 2011: Elevii vor afla marţi la ce liceu au intrat – VEZI ALGORITMUL DE REPARTIZARE

Data:

admitere_liceu_elevi_300x183_70117100_76307500Elevii înscrişi în clasa a IX-a vor fi repartizaţi marţi în liceele pentru care au optat, după ce datele candidaţilor transmise din judeţe şi din Bucureşti sunt verificate de Centrul Naţional de Admitere.

Potrivit metodologiei de admitere în clasa a IX-a, Centrul Naţional de Admitere verifică, duminică, 10 iulie, bazele de date transmise de comisiile de admitere judeţene şi de cea a municipiului Bucureşti. În cazul în care sunt găsite nereguli, cum ar fi candidaţi înscrişi în mai multe judeţe sau aflaţi în baza de date pentru admiterea computerizată şi care au fost deja admişi la liceele la care se susţin probe de aptitudini, acestea sunt transmise comisiilor judeţene şi, respectiv, comisiei municipiului Bucureşti, care trebuie să le corecteze şi să le confirme la Centrul Naţional de Admitere pâna luni, la ora 22.00. Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile acestora înscrise în fişa de opţiuni, va fi făcută până cel mai târziu marţi, 12 iulie, potrivit metodologiei. Centrele de admitere judeţene şi cel al municipiului Bucureşti tipăresc şi afişează, până miercuri, 13 iulie, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe lista candidaţilor admişi în licee, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu unitatea la care au fost admişi. De asemenea, va fi afişată situaţia locurilor rămase libere la fiecare unitate de învăţământ liceal din judeţe şi din Bucureşti. După încheierea primei etape a repartizării computerizate, centrul de admitere judeţean şi cel al Capitalei transmite fiecărei unitaţi de învăţământ liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi, pe filiere, profiluri, specializări, domenii ale pregătirii de bază. Aceste liste vor fi afişate la sediile liceelor până cel mai târziu în 15 iulie. Înscrierea elevilor în liceele în care au fost admişi va avea loc în perioada 15 – 25 iulie. Candidaţii care nu îşi depun dosarele de înscriere până în 15 iulie se consideră retraşi, iar locurile corespunzatoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană sau de cea a municipiului Bucureşti. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere pe locurile rămase libere după rezolvarea cazurilor speciale. În perioada 26 – 28 iulie, comisia de admitere va rezolva situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată, respectiv cazurile medicale, schimburile de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locurile rămase libere, pentru apropiere de domiciliu sau corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi. Elevii care au rămas cu situaţia neîncheiată la sfârşitul semestrului al doilea îşi vor încheia situaţia în perioada 25-31 august şi vor fi repartizaţi în clasa a IX-a de comisia de admitere în perioada 1-7 septembrie.

VEZI Algoritmul de repartizare în licee

- Publicitate -

Sursa: Realitatea.net

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

De ce boicotul lui Georgescu a eșuat la Ploiești

Boicotul lui Georgescu nu a avut sorți de izbândă...

Susțineți boicotarea supermarketurilor? Sondaj

Candidatul independent la prezidențiale, Călin Georgescu, le-a cerut susținătorilor...

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...
- Publicitate -

Știri noi

De ce boicotul lui Georgescu a eșuat la Ploiești

Boicotul lui Georgescu nu a avut sorți de izbândă...

Lista localităților din Prahova cu rata cea mai mare de șomaj

Rata șomajului în Prahova se menține sub media înregistrată...

Gest de omenie al familiei căreia i-a ars casa din Bereasca

Un incendiu violent a mistuit, sâmbătă, două case în...

Starea pompierului rănit în explozia din Bereasca

Un pompier prahovean se zbate între viață și moarte...

Răfuiala de la Urziceni: Agresorii, prinși în trafic [VIDEO]

Opt persoane implicate în răfuiala sângeroasă din weekend, care...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Boicotul supermarketurilor și minciuna lui Georgescu

Călin Georgescu și-a îndemnat susținătorii să boicoteze marile lanțuri...

Acuzăm medicii, ei pleacă. Cine ne mai tratează?

Sistemul de sănătate în Prahova este ținta criticilor de...

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Răfuiala de la Urziceni: Agresorii, prinși în trafic [VIDEO]

Opt persoane implicate în răfuiala sângeroasă din weekend, care...

Protest violent în București. Jandarmii folosesc gaze lacrimogene

Susținătorii lui Călin Georgescu, adunați în Piața Victoriei din...

Beat și cu permisul anulat depistat pe DN1B, la Mizil

Un bărbat în vârstă de 49 de ani riscă...

Turiști în adidași, iarna, în Bucegi. Ce le-au spus salvamontiștilor

Salvamontiștii prahoveni au avut parte duminică de două intervenții...
- Publicitate -

Ciocnire între fanii lui Georgescu și jandarmi, în București

O încăierare a avut loc luni după amiază în...

Klaus Iohannis a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a demisionat. Decizia a venit după...

Momentul impactului: Accident feroviar la Scroviștea

Un accident feroviar a avut loc luni dimineață, în...

Accident feroviar pe ruta Ploiești-București, la Scroviștea

Circulația trenurilor este blocată în ambele direcții pe ruta...