Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, începând de marți, 29 mai 2018, se vor executa lucrări de întreținere – asfaltare carosabil pe strada Gheorghe Doja, pe tronsonul cuprins între străzile Romană și Calomfirescu.
Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.
Programul de lucru se va desfășura în intervalul orar 18.00-06.00.
Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.