Observatorulph.ro vă prezintă, în exclusivitate, modul în care polițiștii au ajuns la domiciliul suspectului.
Patronul firmei organizatoare de evenimente pentru copii, la care a lucrat pentru puțin timp pedofilul, a văzut portretul robot și a trimis polițiștilor un set de fotografii al unui eveniment organizat anul trecut, la Sala Sporturilor Olimpia. Pentru că fotografiile în care apărea suspectul semănau foarte mult cu portretul robot, polițiștii s-au dus cu acele fotografii la familiile victimelor. Atât părinții cât și copiii l-au recunoscut în fotografiile respective pe pedofil. După ce au avut confirmarea, polițiștii s-au dus acasă la susepect, însă acesta nu a fost de găsit. Abia în această dimineață, în jurul orei 07.00, suspectul s-a prezentat la poliție cu un avocat.
