tanar-injunghiat-la-tataru.jpg

Agresiunea a avut loc la Tătaru, joi după-amiază. Poliția a fost sesizată, prin 112, că un bărbat în vârstă de 77 de ani și-ar fi înțepat nepotul, în vârstă de 32 de ani, cu un cuțit.

Totul ar fi plecat, potrivit primelor cercetări, de la bani. Tânărul a mers în această după-amiază în vizită la domiciliul bărbatului în vârstă de 77 de ani, iar la un moment dat i-ar fi cerut acestuia banii pe care îi împrumutase. Numai că discuția legată de bani ar fi degenerat într-un adevărat conflict.

Se pare că tânărul l-ar fi lovit primul pe bătrân, moment în care acesta ar fi ripostat. Bărbatul în vârstă de 77 de ani l-a înțepat pe nepot cu un cuțit, în omoplat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Tânărul, care prezenta o plagă înjunghiată la nivelul omoplatului, a fost transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Ploiești, în timp ce bătrânul a fost condus la sediul Poliției pentru declarații. 

În cauză, Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul cum s-a produs incidentul.