- Publicitate -

Evazioniști dâmbovițeni trimiși în judecată de DNA Ploiești

Data:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor FABIAN PETRU, administrator la S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. Târgovişte şi ONEAŢĂ MIHAELA ALINA, administrator şi director economic al aceleiaşi societăţi, în sarcina cărora s-au reţinut câte două infracţiuni de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie – octombrie 2005, în calitate de administratori ai S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. Târgovişte (societate cu obiect de activitate fabricarea băuturilor alcoolice), pentru a da o aparenţă de legalitate cantităţii de alcool pur pe care au comercializat-o, inculpaţii Fabian Petru şi Oneaţă Mihaela Alina au evidenţiat în contabilitate firmei că au achiziţionat cantitatea de aproximativ 1,8 milioane litri băuturi alcoolice pe baza a 80 de facturi fiscale emise în numele unui furnizor fictiv.
Totodată, în perioada decembrie 2004 – octombrie 2005, inculpaţii au evidenţiat în contabilitatea aceleiaşi firme cheltuieli fictive pe baza a 185 de facturi fiscale emise în numele a trei furnizori fictivi în care au consemnat date nereale referitoare la achiziţia unor produse şi servicii (băuturi alcoolice, mere industriale şi lucrări de reparaţii).Prejudiciul total cauzat bugetului statului este de 11.526.502 lei (aproximativ 3.179.900 euro calculat la un curs mediu de referinţă din perioada infracţională) reprezentând accize, impozit pe profit şi TVA.
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi au chemat în judecată S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. ca persoană responsabilă civilmente.

Inculpatul Fabian Petru a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, alături de funcţionari din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în luna decembrie 2009 (detalii în comunicatul nr. 359/VIII/3 din data de 28 decembrie 2009).

- Publicitate -

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Catedrala Notre Dame din Paris s-a redeschis. Cum arată?

Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Franței...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cum arată cel mai nou sediu Coca Cola din România

Coca Cola România și-a mutat sediul central într-o clădire...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Cea mai mică „zebră” e la Câmpina

O trecere de pietoni vopsită proaspăt în Câmpina stârnește...

Accidente de muncă în Prahova. Cercetări în 38 de cazuri

ITM Prahova a transmis prin intermediul unui comunicat de...
- Publicitate -

Cum arată casele din Bereasca după incendiu. Service ilegal

Două case au ars, într-un incendiu, noaptea trecută, în...

România ar urma să reintroducă taxa auto pe poluare

Milioane de șoferi români sunt vizați de o taxă...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă weekendul acesta se anunță a fi unul...

Deținuții de la Penitenciarul Ploiești, în vizită la muzeu

Vineri, 7 februarie 2025, deținuții de la Penitenciarul Ploiești...