perchezitii-usa-sparta-gresit.jpg

O scenă demnă de cascadorii râsului s-a petrecut joi în București, iar actorii principali au fost polițiștii IJP Prahova. În baza unui mandat de percheziție, oamenii legii din Ploiești au descins la o adresă din capitală, numai că, în timp ce încercau să spargă ușa fiind siguri că îi vor lua pe răufăcători prin surprindere, locatarii, speriați, au deschis de bună voie. Ce a urmat?

Potrivit IJP Prahova, la data de 15 februarie 2018, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova s-au deplasat în municipiul București, pentru efectuarea unei percheziții domiciliare în baza unui mandat emis de catre judecatorul de drepturi si libertati, cu respectarea prevederilor Codului de Procedura Penala.

La adresa indicată în mandat, după ce au sunat la ușă, conform procedurii, polițiștii au încercat pătrunderea în locuință prin forțarea ușii de acces, dar, în același timp, persoanele aflate în interior au răspuns și au deschis calea de acces. În urma identificarii persoanelor aflate in locuința si a primelor verificari in cauza, s-a stabilit ca acestea nu au legătură cu dosarul penal aflat in cercetare, astfel că nu s-a continuat activitatea procedurală de percheziție.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Până în prezent, la unitățile de poliție nu a fost depusa nicio plângere cu privire la modul de interventie în acest sens..


Eveniment
  • Marți, 19 Iunie 2018
  • De Mihai Popescu

Accident în Ploiești. O persoană rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs marți seară în zona de Nord a Ploieștiului, la intersecția străzilor Găgeni și Cameliei.  Potrivit primelor cercetări efectuate de...

Administrație
  • Marți, 19 Iunie 2018
  • De Mihai Popescu

Căruțele interzise definitiv în Ploiești

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat astăzi că va iniția un proiect de hotărâre prin care căruțele să fie interzise definitiv în Ploiești. În prezent, potrivit unei hotărâri de Consiliu...