27973072_10155111312570974_6606483773919878434_n.jpg

Sportiva Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Denisa Stoian, este prezentă, în aceste zile, la Moscova, acolo unde, de mâine până duminică, are loc prima competiţie importantă de gimnastică ritmică din 2018 – „Moscow Grand Prix”, găzduită de Palatul Sporturilor „Luzhniki”.

În paralel cu acest eveniment, la care participă gimnaste senioare din peste 30 de ţări, se vor desfăşura concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice de Tineret şi un turneu internaţional dedicat junioarelor şi senioarelor.

Denisa Stoian este sportiva desemnată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică pentru a reprezenta România la concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice de Tineret. Însoţită de antrenoarea de la club, Simona Puiu, sportiva a ajuns de ieri la Moscova, iar astăzi a efectuat, în cursul dimineţii, antrenamentul de acomodare. Concursul de calificare se va desfăşura mâine şi va debuta la ora 8.00, ora României, Denisa vizând unul dintre cele 18 locuri care asigură prezenţa la Jocurile Olimpice de Tineret. La startul competiţiei se vor afla 57 de sportive din 33 de ţări.

Tot mâine, dar în cursul serii, sportiva de la CSM Ploieşti va participa, alături de Laura Aniţei, şi la Turneul Internaţional de junioare, în concursul pe echipe. Reprezentantele CSM Ploieşti vor reveni în ţară vineri dimineaţă.

sursa: csmploiesti.ro

Sport
  • Marți, 13 Februarie 2018
  • De Georgiana Kelemen

România, locul 7 la proba de sanie la JO 2018

Raluca Strămăturaru, în vârstă de 32 de ani, a obţinut, marţi, cel mai bun rezultat al delegaţiei României la actuala ediţie a JO de la Pyeongchang, locul 7, în proba de sanie, unul dintre cele mai...

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești