tiganie-razie-sud.jpg

O razie de amploare a avut loc marți după amiază la în zona Gării de Sud din Ploiești și a centrului comercial Big. Polițiștii au confiscat mai multe telefoane oferite la vânzare de diverse persoane, au retras de la vânzare alături de OPC produse alimentare expirate, dar și zeci de sticle de băuturi alcoolice. 

Acțiunea oamenilor legii a fost organizată în urma articolelor publicate pe observatorulph.ro cu privire la ”țigănia” din zona menționată. Vă reamintim că astăzi am adus în atenția opiniei publice faptul că tinerii sunt abordați în parcurile de la sud, în stațiile TCE sau chiar în gară pentru favoruri sexuale contra cost. 

În total au fost aplicate 38 de amenzi în valoare totală de 55 310 lei. Potrivit IJP Prahova, s-a acționat în special pentru stoparea comerțului ilicit, pe linie rutieră, dar și pentru asigurarea unui climat de siguranță socială. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În timpul raziei au fost depistate în interiorului centrului Big patru persoane încercau să vândă telefoane mobile cetățenilor. Smartphone-urile au fost confiscate, iar cei în cauză amendați cu 2000 de lei. 

În timpul acțiunii la care au participat pe lângă inspectori OPC și jandarmi, au fost confiscate mai multe kilograme de carne de pui, porc, dar și prăjituri expirate. 

Totodată au fost confiscate produse alimentare, nealimentare și alcoolice în valoare totală de 1 200 de lei.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

h-p-970x250.png