sebastian-ghita-kovesi-dna-890x395.jpg

Fostul deputat PSD de Prahova, Sebastian Ghiță, a declarat aseară, la Antena 3, că înainte de a începe să fie anchetat de procurorii DNA Ploiești avea o relație strânsă de prietenie cu șefa anti-corupție, Codruța Kovesi.

”Doamna Kovesi a fost și la mine acasă, la Ploiești. Eram în cercul său de prieteni apropiați, până în 2014, când procurorii DNA Ploiești au început să îmi fabrice dosare. Atunci, părea sănătoasă la cap. M-am întâlnit de mai multe ori în cadru privat cu Kovesi, inclusiv la petrecerea din vie. Lăutarii, chelnerii și alți martori pot confirma”, a declarat Ghiță.

Acesta a declarat că nu are înregistrări cu Kovesi venind la vila sa din cartierul ploieștean Albert, așa cum s-a întâmplat cu vizita fostului general SRI, Coldea, la casa de vacață din Cheia a afaceristului. prahovean. ”Nu am obiceiul de a înregistra invitații pe care îi am acasă. Domnul Coldea a fost surprins de camerele video, care au stocat imaginile” a explicat Ghiță, care se află în Serbia.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Referitor la probele care ar fi fost falsificate de procurorii DNA Ploiești, așa cum rezultă din dezvăluirile fostului deputat PSD de Prahova, Vlad Cosma, Sebastian Ghiță a declarat că procurorii Parchetului General ar trebui să descindă în sediul DNA din Ploiești sau acasă la procurorii Negulescu și Onea pentru că aceștia ”au comis ilegalități și abuzuri fără precedent în justiția din  România”.

 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.