- Publicitate -

Pedofilul acționează în Ploiești de cel puțin un an

Data:

Distribuie articolul:

violPedofilul – autor al tragediei de vineri din cartierul Malu Roșu – nu pare a fi la prima sa acțiune. Deși este greu de demonstrat că este vorba despre același personaj, în ultimele 24 de ore, printre zecile de mesaje care le-am primit de la cititori pe această temă, două dintre ele sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Este vorba despre două cazuri în care fetițe de aproximativ zece ani au fost abordate pe stradă, în plină zi, de un individ care a început să le mângâie și a încercat să le “ia la plimbare”. Cele două cazuri, trase la indigo, ne-au fost confirmate de surse din Poliția Prahova, oficial instituția refuzând să facă vreun comentariu atât despre ele, cât și despre despre stadiul anchetei în cazul din Malu Roșu.

“Acest individ mi-a atacat fetița anul trecut. Există un portret robot al lui”
“Mihai, vreau să îți spun că acest individ mi-a atacat fetița anul trecut. La poliția din Vest există o plângere făcută de mine. Din fericire copilul meu s-a ales doar cu o sperietură (un telefon a salvat-o). Vreau să spun că modul de a acționa este același iar B…. a mea l-a descris cu exactitate (există un portret robot al lui). Îmi vine să urlu de durere pentru copilul respectiv și înțeleg perfect disperarea părinților. Se poate încerca o informare locală puternică? După mine, acest nemernic va mai acționa dacă nu reușesc să-l prindă. Merci.”. Acesta este primul dintre cele două mesaje referitoare la cazuri concrete pe care le-am primit în ultimele ore și care ne-au fost confirmate, vă repetăm, pe surse. Într-adevăr, conform informațiilor noastre, cazul se află în cercetare la Secția 6. Ce au făcut până acum polițiștii? Nu au informat comunitatea, nu au făcut public protretul robot, nu au identificat/prins agresorul.

A salvat-o telefonul
Așa cum spuneam, un caz tras la indigo s-a petrecut în zona de Vest în urmă cu aproximativ o săptămână. Conform informațiilor noastre, o fetiță de aproximativ zece ani a fost abordată pe stradă, în plină zi, de un individ care a început să o mângâie și să-i propună să meargă cu el “la o plimbare”. Spre norocul copilului, în acel moment a început să-i sune telefonul mobil și individul a lăsat-o în pace, plecând rapid de lângă ea. Conform surselor noastre, și acest caz a fost raportat la Poliție, însă nu s-a întâmplat nimic. La câteva zile după incident s-a produs tragedia din Malu Roșu, eveniment despre care ați putut afla în premieră de la noi, Poliția Prahova nemenționând-ul nici măcar în comunicatul de presă

- Publicitate -

Comunicat de presă IJP Prahova
În ziua de 9.06.2011, părinţii unei minore în vârstă de 10 de ani au reclamat poliţiştilor faptul că aceasta a fost victima unui viol, faptă comisă în locuinţa familiei.

Din cercetări a rezultat că în ziua de 09.06.2011, în jurul orelor 12.15 minora a revenit la domiciliu iar în momentul când a intrat în apartament, imediat în urma ei a pătruns în locuinţă un bărbat care i-a astupat gura cu un material textil îmbibat într-o substanţă cu miros înţepător şi care a violat-o. Victima nu a putut oferi date suficiente pentru realizarea unui portret robot, fiindu-i necesară acordarea de îngrijiri medicale într-o unitate de specialitate. Din activităţile investigative desfăşurate, a fost identificat un martor care a văzut ieşind din bloc, un bărbat cu semnalmente asemănătoare, dar nu a putut oferi date suficiente pentru întocmirea unui portret robot. Urmare a activităţilor desfăşurate a fost stabilit faptul că la începutul lunii Iunie  ac., în aceeaşi zonă, un bărbat cu semnalmente aproximativ asemănătoare a pătruns într-un apartament, în timp ce o minoră deschidea uşa de acces. La scurt timp însă, a părăsit incinta fără a o agresa în vreun fel pe copilă. Fapta respectivă nu a fost reclamată până în prezent la Poliţie, existenţa ei rezultând din cercetările efectuate în cauza actuală. Această minoră a oferit date referitoare la semnalmentele suspectului, şi s-a demarat procedura realizării unui portret robot. Un caz aproximativ similar a fost semnalat Secţiei 6 Poliţie Ploieşti în luna Mai 2010, când un bărbat care a folosit un material textil îmbibat într-o soluţie cu miros înţepător, a intrat într-o locuinţă în timp ce o minoră deschidea uşa de acces. Întrucât minorei i-a sunat telefonul mobil, suspectul a părăsit apartamentul fără a o agresa în vreun fel. În acest caz, a fost întocmit potretul robot.

La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost luate măsuri de intensificare a patrulărilor în zona unităţilor de învăţământ, totodată fiind efectuate demersuri de identificare şi instruire a persoanelor pretabile la a cădea victime unor astfel de infracţiuni. Rugăm persoanele care observă persoane cu comportament dubios, cu precădere în zona unităţilor de învăţământ sau a locuinţelor să anunţe imediat acest lucru la cea mai apropiată unitate de poliţie

- Publicitate -

Facem din nou un apel la dumneavoastra ca, dacă ați fost întâmplător martor la vreunul dintre cele trei incidente, să nu ezitați să contactați cea mai apropiată secție de poliție sau redacția www.observatorulph.ro la adresa de e-mail: redactie@observatoruph.ro sau la telefoanele: 0720.072.639 și 0720.072.620.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Cine este suspectul uciderii șoferului ridesharing din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Locuitorii din Plopeni, terorizați de urs. ”Până se întrunește comisia, animalul fuge!”

Numeroși cititori care locuiesc în Plopeni și comunele învecinate...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Villa Livadaros din Karterados, o cazare superbă la un preț decent pentru Santorini

În timpul sejurului nostru de trei nopți în Santorini,...

UAP Prahova solicită Ministerului Energiei prioritizarea finanțării proiectelor de modernizare a termoficării în Ploiești

Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova (UAP Prahova) a înaintat,...

Cât te costă să cumperi vechime în muncă. Răspunsul Casei Județene de Pensii Prahova

Prahovenii care vor să-și cumpere vechime în muncă pot...

Când se trece la ora de iarnă 2024

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România trece...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Villa Livadaros din Karterados, o cazare superbă la un preț decent pentru Santorini

În timpul sejurului nostru de trei nopți în Santorini,...

UAP Prahova solicită Ministerului Energiei prioritizarea finanțării proiectelor de modernizare a termoficării în Ploiești

Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova (UAP Prahova) a înaintat,...

Cât te costă să cumperi vechime în muncă. Răspunsul Casei Județene de Pensii Prahova

Prahovenii care vor să-și cumpere vechime în muncă pot...
- Publicitate -