- Publicitate -

De astăzi, Sala Sporturilor Olimpia intră în reparaţii

sala-sporturilorÎncepând de astăzi, Sala Sporturilor „Olimpia din Ploieşti intră într-un proces de reconstrucţie care presupune modernizarea, extinderea cu până la 1.000 de locuri a capacităţii sălii, dar şi refacerea structurii de rezistenţă, puternic afectată.

Pentru mărirea capacităţii de la 2.000 la 3.000 de locuri, va fi construită o nouă tribună, prin dărâmarea peretului vestic al sălii. Dată în folosinţă la începutul anilor ’70, Sala Sporturilor a trecut, din 2010, din patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului în cel al Primăriei Ploieşti. Fondurile pentru renovare, aproximativ 2,68 milioane de euro, vor fi suportate de Compania Naţională pentru Investiţii, instutuţie unde s-a organizat şi licitaţia. Vestea nu este una bună pentru sportivii de la CSU Asesoft, CSM Ploieşti, Petrolul Teleajen, precum şi grupele de copii şi juniori care îşi desfăşurau activitatea în incinta Sălii Olimpia şi care trebuie să-şi găsească pentru sezonul viitor alte locaţii. „Posibilităţile nu sunt deloc multe în acest sens, înscrierea într-o cupă europeană fiind şi ea pusă sub semnul întrebării, au precizat oficialii Asesoft.

Sursa: Adevărul de Seară Ploiești

Sondaj Observatorul Prahovean

sondaj bulevardul castanilor

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Campania „Dăm Aripi Educației”: Ploiești Shopping City își așteaptă clienții cu donații de cărți și rechizite pentru încă patru zile

Ploiești Shopping City, în parteneriat cu World Vision România, susține educația și încurajează comunitatea să doneze cărți și rechizite pentru copiii care provin din...

Poliția Rutieră Prahova a amendat CNAIR pentru marcajul rutier de pe DN 1B, la Bucov. Putea provoca accidente

Polițiștii rutieri prahoveni au amendat CNAIR pentru marcajul necorespunzător aplicat la intersecția Drumului Național 1 B cu Drumul comunal 57 din Bucov. Sancțiune aplicată de...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Campania „Dăm Aripi Educației”: Ploiești Shopping City își așteaptă clienții cu donații de cărți și rechizite pentru încă patru zile

Ploiești Shopping City, în parteneriat cu World Vision România, susține educația și încurajează comunitatea să doneze cărți și rechizite pentru copiii care provin din...

Poliția Rutieră Prahova a amendat CNAIR pentru marcajul rutier de pe DN 1B, la Bucov. Putea provoca accidente

Polițiștii rutieri prahoveni au amendat CNAIR pentru marcajul necorespunzător aplicat la intersecția Drumului Național 1 B cu Drumul comunal 57 din Bucov. Sancțiune aplicată de...

Festivitate de deschidere a anului universitar 2023 – 2024. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” are o filială la Ploiești. – VIDEO,...

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” are, pentru prima oară în istorie, o filială la Ploiești. Festivitatea de deschidere a anului universitar 2023...

CMJ Prahova trimite ordine de chemare pentru clarificarea situației militare. ”Nu sunt motive de îngrijorare”, dar în caz de neprezentare veți fi amendați”

Începând cu luna octombrie a anului 2023, Centrul Militar Județean Prahova a demarat activitatea de chemare a rezerviștilor în vederea clarificării situației militare. CMJ Prahova:...

Când intră banii pe voucherele de alimente

Peste 2,5 milioane de români vor beneficia de o nouă tranșă de 250 de lei pentru voucherele de alimente. Măsura face parte din programul...
Emisiuni
- Publicitate -

Noi reguli RCA. Șoferii care rămân fără permis pot cere suspendarea polițelor [PROIECT]

Un proiect de lege propune schimbări majore pentru asigurările de tip RCA. Printre acestea se numără posibilitatea șoferilor de a solicita suspendarea polițelor în...

Au apărut afișe pe strada Bobâlna cu „Nu parcați!”. Păi și unde să-și parcheze oamenii mașinile?!?!

Încă de vineri, 29 septembrie, în parbrizele mașinilor parcate pe strada Bobâlna din Ploiești, și pe gardurile curților au apărut foi A4, cu antetul...

Ce se întâmplă cu subvenția la apă caldă și căldură la Ploiești. Anunțul primăriei

Primăria Ploiești anunță că edilul Andrei Volosevici a semnat un  proiect de hotărâre potrivit căruia se va reintroduce subvenția la apă caldă și căldură. În...

România s-a calificat cu echipa feminină de gimnastică la Jocurile Olimpice de la Paris după 12 ani de absență

Echipa de gimnastică feminină a României a reușit calificarea pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Paris. Această calificare, după o absență de...

Copiii din două sate din Șoimari, nevoiți să meargă pe jos 3 km până la școală. Ce alternativă propune primarul

Zeci de copii din satele Măgura și Zapodia, din comuna Șoimari, nu au microbuz școlar și sunt nevoiți să facă naveta cum pot. Părinții...
Emisiuni
- Publicitate -