Vom avea tramvaie noi la Ploiești? Explicațiile primarului

- Publicitate -

S-a deschis cea mai modernă grădiniţă din Prahova, care a costat un milion de euro / Vezi unde

gradinitaAstăzi, în comuna Blejoi, s-a inaugurat cea mai modernă grădiniţă cu program prelungit  din Prahova. Este vorba de o investiţie de aproximativ un milion de euro, prin care reţeaua de învăţământ preşcolar şi-a mărit capacitatea cu 100 de locuri. „Este o promisiune făcută în campania electorală din 2008, pe care am reuşit să o realizez prin eforturi bugetare proprii. Menţionez că doar 5% din investiţia de un milion de euro a fost contribuţia Consiliului Judeţean Prahova, restul fiind suportat din bugetul local. Grădiniţa îşi dovedeşte deja utilitatea, cu trei luni înainte de începerea anului şcolar fiind înscrişi 68 de copii”, a declarat Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi. Acesta a declarat că prioritate la înscriere vor avea copiii din Blejoi, dar, în limita locurilor disponibile, vor putea fi înscrişi şi micuţii din localităţile limitrofe şi chiar din Ploieşti.
Noua grădiniţă, construită în mai puţin de un an, i-a uimit pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Prahova. Aceştia au recunoscut că  unitatea îndeplineşte ultimele standarde europene în materie de învăţământ preşcolar. „Nu-mi vine să cred ceea ce am văzut la Blejoi. Este cea mai modernă din Prahova şi cred că din ţară, cel puţin  în mediul rural”, a spus Gheorghe Borovină, inspector şcolar general.

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Manevre la Paltinu. Ce se întâmplă cu furnizarea apei [surse]

Azi noapte, au fost efectuate manevre la barajul Paltinu,...

Apa Nova Ploiești majorează tarifele la 1 ianuarie 2026

Ploieștenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă...

Cel mai bine păstrat secret al revoluției din 1989 de la Ploiești

Anul acesta se împlinesc 36 de ani de la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -