Oamenii legii dau dovadă încă odată că, în ciuda dificultăților financiare, își fac datoria cum se cuvine. Exemplul concret este chiar șeful Secției 4 Ploiești, comisarul șef Cosmin Moise, cel care, weekend-ul acesta, a reușit să prindă un infractor urmărit, în timpul său liber.
Totul s-a petrecut sâmbăta aceasta, când comisarul șef Cosmin Moise se plimba, în timpul său liber, pe o stradă din Ploiești. La un moment dat, polițistul l-a observat pe Liviu Păun, un tânăr de 20 de ani din Ploiești, despre care știa că se sustrăgea executării unei pedepse de doi ani de închisoare. Șeful Șecției 4 l-a somat, însă suspectul a fugit încercând să scape. După ce l-a alergat pe mai multe străzi din zona de sud a municipiului, Cosmin Moise a reuşit să-l prindă din urmă şi să-l imobilizeze. Liviu Păun, cunoscut drept nepotul unui interlop pe nume Gunoi, fusese condamnat cu suspendare. După audieri, acesta a fost depus în penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa.