- Publicitate -

Jandarmii în acţiune / Amenzi şi hoţi prinşi în Ploieşti

Jandarmii din cadul Grupării Mobile „Matei Basarab „ Ploieşti au fost prezenţi la acest sfârşit de săptămână în zone aglomerate din judeţul Prahova, precum şi în zone cu potenţial criminogen ridicat din municipiul Ploieşti, unde au executat misiuni de asigurare şi menţinere  a ordinii publice intervenind pentru rezolvrea problemelor semnalate de cetăţeni. Jandarmii au acţionat atât în patrule independente cât şi în sistem mixt poliţist jandarm în Ploieşti, Strejnic, Bărcăneşti, Valea Călugărească, Blejoi dar şi în Parcul Memorial Constantin Stere Bucov unde Festivalul Free Fest a atras un număr mare de persoane. Abaterile de la normele sociale sesizate au impus aplicarea unui număr de 32 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4550 lei. Printre aceste fapte se regăsesc consumul de băuturi alcoolice pe spaţiul public, provocarea şi participarea la scandal, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată jandarmii au depistat două persoane care au sustras de pe o tarabă amenajată în Parcul Toma Socolescu, din faţa Halelor Centrale, mai multe obiecte confecţionate din argint. Cei doi, şoţ şi soţie, profitau de neatenţia vânzătorului iar unul dintre ei sustrăgea bunurile şi le plasa celulalt care părăsea locul faptei, reuşind astfel să nu atragă atenţia celorlalţi cumpărători sau comerciantului. Bunurile au fost recuperate în totalitate, iar celor doi le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -