Finala Diviziei A la baschet masculin se mută în avion. Delegațiile lui U Mobitelco BT Cluj-Napoca respectiv CSU Asesoft Ploiești vor face deplasarea de la Ploiești la Cluj-Napoca pe calea aerului prin intermediul unei curse programate în cursul serii de duminică (29.05).
În Meciul 6, presiunea va apăsa în egală măsură pe umerii ambelor echipe. Motivele sunt evidente:
– meciul este decisiv pentru echipa din Ploiești prin prisma situației scorului general al finalei, 3-2 pentru Cluj
– va fi ultimul meci al echipei ardelene pe teren propriu în această finală
Chiar și fără aceste motive călătoria comună a componenților celor mai bune echipe de baschet din România are darul de a surprinde. Cele două cluburi sunt protagonistele celei mai acerbe rivalități la nivel înalt în Divizia A, aflându-se la cea de-a 4-a finală de campionat și a 5-a confruntare directă în playoff pe parcursul ultimelor șase ediții de campionat.
Partida este programată pentru marți (31.05), la Sala Horia Demian din Cluj-Napoca. Partida va începe de la orele 18:00 și va fi televizată prin intermediul postului DigiSport.
Alex Iacobescu, manager general CSU Asesoft: Am reușit, după atâtea meciuri disputate în această finală, să ne apărăm cum trebuie. Jucătorii au respectat în totalitate indicațiile venite dinspre banca tehnică și lucrurile discutate în timpul antrenamentelor, s-a făcut o vizionare a greșelilor comise în partidele de la Cluj și de aici vine rezultatul meciului de ieri. O analiză foarte atentă a lucrurilor greșite, iar jucătorii au înțeles că dacă nu respectă indicațiile staff-ului tehnic din timpul meciului și ceea ce s-a discutat la antrenamentele premergătoare nu avem cum să ne impunem în fața echipei din Cluj.
Dacă vă uitați la meciurile disputate până acum în finală cred că media echipei noastre este undeva pe la 70-72-73 de puncte (n.r. CSU Asesoft are 74.0 puncte marcate pe meci în finală), deci pe aproape de totalul punctelor marcate sâmbătă. Clujul indiferent cât de slab joacă întotdeauna se va apăra și își va juca șansa folosindu-se de propriile atu-uri pentru a învinge în orice partidă. De aici și numărul mic de puncte și procentajele slabe. Sursa:csuasesoft.ro
Data:
Provocarea Observatorul Prahovean
- Publicitate -
Sondaj Observatul Prahovean
- Publicitate -
Informații utile
- Publicitate -