La data de 26.05.2011, în jurul orei 6,20, agenţii de poliţie rutieră în cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene D.N. 1, au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 1 în localitatea Bărcăneşti, în direcţia Bucureşti – Ploieşti. Întrucât conducătorul auto N. CONSTANTIN emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma celor constatate, conducătorului auto i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002 – republicată. Poliţiştii din Boldeşti Scăeni l-au depistat pe C. NICOLAE, de 43 ani, din comuna Plopu, care conducea un tractor pe D.J. 102 E, deşi consumase băuturi alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,46mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Cum ți se pare subiectul?