Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova au început urmărirea penală S. Irinel, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În perioada martie 2008 – octombrie 2009, în calitate de titular al unei asociaţii familiale, el a omis evidenţierea în actele contabile a unor venituri realizate prin desfășurarea unor activități de prestări servicii, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale astfel generate, în sumă totală de 45.425 lei. Urmărirea penală a fost începută şi faţă de D. Alin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. În calitate de administrator al unei societăţi comerciale el nu a evidenţiat în contabilitate veniturilor realizate prin prestarea unor lucrări de construcţii și comercializarea unor materiale, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale astfel generate, în sumă totală de 95.055 lei. Emilia şi D. Ion, administratori ai unor societăţi comerciale, sunt cercetaţi penal pentru faptul că în cursul anului 2010 au achiziţionat combustibil lichid greu provenit din Republica Moldova, ca produs slab accizabil, comercializându-l ulterior ca motorină euro 5. Totodată nu au înregistrat aceste operaţiuni economice în contabilitatea respectivelor societăţi comerciale, influenţând rezultatul fiscal şi prejudiciind bugetului statului cu suma de aproximativ 250.000 lei.
- Publicitate -
- Publicitate -
