Ieri, Senatul Universităţii Petrol Gaze Ploieşti a decis modalitatea de admitere pentru anul universitar 2011-2012. Deşi ministrul Educaţiei a solicitat, contrar legii, organizarea unor examene de admitere, absolvenţii de liceu vor fi înscrişi la universitate în urma unui concurs de dosare.
Viitorii studenţi ai Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti pot sta liniştiţi, Senatul instituţiei a decis ieri ca modalitatea de admitere la cursurile facultăţilor pentru anul I să fie cea din anii trecuţi, concurs de dosare.
„Metodologia pentru examenul de admitere a fost supusă la vot în plenul Senatului universităţii şi s-a decis ca în acest an să se desfăşoare concurs de admitere pe bază de dosare, ca şi anul trecut, ne-a declarat Liviu Dumitraşcu, prorector al Universităţii Petrol Gaze Ploieşti.
În pofida deciziei ministrului Educaţiei care a solicitat organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2011-2012, Senatul universităţii a ales această metodă prin selecţia de dosare, în baza Legii Educaţiei care precizează faptul că modalitatea de admitere trebuie decisă cu şase luni înainte de perioada selecţiei candidaţilor. „Am ales să nu schimbăm regulile în timpul jocului. Ne-am consultat şi cu alte centre universitare din ţară şi toate au procedat la fel. Metodologia de admitere a fost prezentată pe site-ul universităţii de mult timp, iar cei interesaţi s-au bazat pe aceste informaţii. Potrivit legii, nu există niciun risc pentru tinerii care vor fi studenţi de anul I ca în viitor să le fie invalidată procedura de admitere. Procedura este perfect legală, ne-a mai precizat prorectorul Universităţii.
Viitorii studenţi vor fi selectaţi rezultatelor de la bacalaureat, ale celor de absolvire a claselor de liceu dar şi a mediei la o materie specifică, în funcţie de profilul facultăţii alese de candidat. În perioada 11 iulie – 7 septembrie va avea loc prima sesiune de admitere la cele cinci facultăţi ale Universităţii. Cea de-a doua sesiune în cazul în care vor mai rămâne locuri libere se va desfăşura în perioada 8-21 septembrie. În cursul selecţiei candidaţilor, acestora li se va cere diploma de bacalaureat în original la anumite date limită în funcţie de facultatea la care s-au înscris pentru admitere. Lipsa acestui act sau a unei adeverinţe din partea unităţii de învăţământ preuniversitare pe care au absolvit-o duce la descalificarea candidaţilor. De asemenea, candidaţii trebuie să opteze pentru un anumit domeniu din facultăţile alese, lipsa opţiunii ducând la descalificarea lor. O altă condiţie pentru a începe studiile este achitarea taxei de studiu pentru candidaţii care au obţinut locuri cu taxă la facultăţile Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti. sursa:telegrafuldeprahova.ro
- Publicitate -
Vrei să devii student la UPG Ploieşti? Vezi ce examene dai!
Data:
Cum ți se pare subiectul?
Sondaj Observatorul Prahovean
Provocarea Observatorul Prahovean
Doctor bun
- Publicitate -
Antreprenori de succes
- Publicitate -
- Publicitate -