Polițiștii, jandarmii și pompierii au câștigat, azi, încă o bătălie în războiul cu disponibilizările angajaților din Ministerul Administrației și Internelor. Legea ce prevedea concedierea a peste 9.500 de oameni ai legii a primit aviz negativ în Camera Deputaților.
Proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul Administrației și Internelor a fost respins, azi, de Camera Deputaților, fiind înregistrate 150 de voturi pentru, față de 167 necesare pentru aprobare. „Practic, eforturile noastre vizavi de proiectul de lege dat de ministrul Traian Igaș, care este împotriva cetățenilor acestei țări, au fost eficiente. Ne bucură foarte mult faptul că s-a declarat vot negativ pentru această lege care prevedea disponibilizarea a aproximativ 9.500 de polițiști, jandarmi, pompieri și alți angajați ai Ministerului Administrației și Internelor”, ne-a declarat Florian Ioniță, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual filiala Prahova. Chiar dacă parlamentarii PDL au cerut reluarea votului, acest lucru nu s-a întâmplat.