La Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti vor începe, în curând, lucrările de reabilitare, în cadrul unui program desfăşurat de Compania Naţională de Investiţii. Lucrările vor cuprinde punerea în siguranţă a clădirii, care are structura de rezistenţă puternic afectată, dar şi mărirea capacităţii sălii, prin construirea unei tribune noi.
Conducerea Primăriei Ploieşti a fost informată de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii că licitaţia pentru reabilitarea Sălii Sporturilor a fost atribuită. Compania de stat va suporta toate cheltuielile. În momentul de faţă se aşteaptă trecerea termenului legal pentru contestaţii. Sala „Olimpia” urmează să fie extinsă şi va cuprinde, suplimentar, şi o sală de antrenament la demisol. De asemenea, capacitatea sălii va fi mărită de la aproximativ 2.000 la 3.000 de locuri, ceea ce va presupune dărâmarea peretelui vestic şi construirea unei noi tribune. Clădirea Sălii Sporturilor „Olimpia” a fost dată în folosinţă la începutul anilor `70, iar anul trecut a fost preluată în patrimoniul Primăriei Ploieşti, de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Experţii în construcţii au avertizat în ultimii ani că, din cauza lipsei reparaţiilor, structura de rezistenţă a ajuns într-o stare de degradare avansată.
Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești