ghicitoare-perchezitii.jpg

Miercuri dimineață polițiștii din Prahova și Dâmbovița au descins la trei adrese într-un dosar de înșelăciune. Trei persoane vor fi aduse la audieri, fiind acuzate de oamenii legii că s-au îmbogățit pe seama persoanelor naive, care au acceptat să le dea sume de bani în schimbul ”prezicerii” viitorului. 

 

Chiar dacă metoda ghicitului este una învechită, ea face în continuare victime. Fie că vorbim de o ”simplă” prezicere a viitorului, de farmece sau descântece pentru bani, sănătate sau dragoste, victimele escrocilor anunță în unele cazuri prea târziu Poliția de teamă sau de rușine. 

Potrivit IJP Prahova, ”ghicitoarele” își oferă serviciile pentru sume modice, contra cărora solicită potențialelor victime să își pună bijuteriile într-un șervețel sau o batistă, pentru a le descânta, legându-le, ulterior, de un obiect de vestimentație al acestora. Pentru ca ”descântecul” să aibă efect, victimelor li se spune să nu deschidă batista o anume perioadă, interval în care ghicitoarea are suficient timp pentru a dispărea din câmpul infracțional.

Când victima începe să aibă suspiciuni cu privire la veridicitatea celor întâmplate, abia atunci realizează că batista cu bijuterii a fost schimbată cu una asemănătoare, înăuntrul căreia se află niște obiecte fără valoare (de regulă, niște pietricele).

 

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de înșelăciuni, polițiștii prahoveni recomandă respectarea următoarelor sfaturi

  • Spuneți NU oricăror practici de ghicire a viitorului și nu puneți de bunăvoie la dispoziția unor persoane necunoscute bunurile de valoare ale dumneavoastră! Nu s-au întâlnit minuni făcute de infractori!

  • Nu apelați la „serviciile“ așa ziselor ghicitoare, nu vă lăsați acostați de astfel de persoane și să nu încredințați banii sau bijuteriile, ghicitoarelor, chiar dacă pretind că le vor înapoia.

  •  

    Dacă ați fost victima infracțiunii de înșelăciune, apelați numărul de urgență 112, imediat după constatarea situației în care vă aflați, și furnizați polițiștilor toate datele care ar putea conduce la identificarea infractorilor și recuperarea pagubei suferite! 

Pentru a părea credibile, persoanele vizate de perchezițiile de astăzi apelau și la memoria regelui Cioabă, drept garant al puterilor lor. 

Din cercetări a rezultat că, începând cu luna iunie a anului acesta și până în prezent, persoanele bănuite ar fi săvârșit 3 infracțiuni de înșelăciune prin ghicit sau folosindu-se de memoria unei persoane decedate. La percheziții participă și jandarmi.