motociclist-bucuresti.jpg

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova au fost sesizați sâmbătă, 6 septembrie, de un echipaj de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Prahova – Poliția Municipiului Ploiești cu privire la faptul că un cetățean de origine română cu rezidența în Statele Unite ale Americii, fiind oprit în trafic pentru săvârșirea unei abateri la regimul circulației pe drumurile publice, le-a oferit, în mod repetat, suma de 100 de lei pentru a nu fi luate măsurile legale ce se impuneau.

 

În fapt, s-a reţinut că suspectul D.D.Ș., în timp ce conducea o motocicletă, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră deoarece nu a acordat prioritate de trecere pentru pietoni, într-o zonă marcată și semnalizată corespunzător.

Cu ocazia controlului documentelor și constatării abaterii contravenționale, pentru a nu i se reține permisul de conducere ca măsură complementară, D.D.Ș. le-a oferit, în mod repetat, celor doi lucrători de poliție rutieră suma de 100 de lei, pe care a introdus-o într-un pachet de țigări, în care se mai aflau 7 țigarete, pachet pe care l-a aruncat în interiorul autospecialei de poliție.

După sesizarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Prahova, D.D.Ș. a fost condus la sediul Poliției Municipiului Ploiești, ocazie cu care acesta a mai oferit polițiștilor rutieri încă 100 de lei pentru a nu fi luate măsurile legale ce se impuneau față de acesta.

 

Pentru abaterile la regimul circulației pe drumurile publice, persoana respectivă a fost sancționată contravențional și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

În cauză, a fost sesizat procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, iar în urma activităților desfășurate acesta a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul D.D.Ș., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.