- Publicitate -

Un deținut prahovean s-a spânzurat în celula sa din Penitenciarul Mărgineni

Data:

Distribuie articolul:

gratiiUn prahovean de 20 de ani, aflat în detenție în Penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița, s-a spânzurat, marţi după-amiază, cu şiretul de la încălţăminte. Încercările de a-l resuscita au fost zadarnice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, Larisa Pană, bărbatul era condamnat definitiv la patru ani de detenţie pentru furt calificat. El şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se cu un şiret de la încălţăminte, în camera de detenţie. Tânărul era singur în celulă în momentul producerii incidentului. Sursa citată a precizat că agentul supraveghetor de pe secţie este cel care a văzut deţinutul spânzurat şi a dat alarma. În jurul orei 16.45, a fost identificată persoana privată de liberate B. D., în vârstă de 20 ani, care a recurs la un act de suicid prin spânzurare. Persoana decedată era condamnată definitiv şi executa o pedeapsă privativă de libertate, în regim închis. Cu toate eforturile depuse de personalul de specialitate, persoana privată de libertate nu a putut fi resuscitată. A fost solicitată intervenţia ambulanţei, care a continuat manevrele de resuscitare până la ora 17.45, când a fost constatat decesul, se arată într-un comunicat al penitenciarului. Corpul va fi dus la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Deocamdată, nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe deţinut să recurgă la acest gest. Potrivit sursei citate, a fost demarată o anchetă internă pentru a se stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul.

Sursa: Realitatea.net

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Imagini cu puiul de delfin Baby de la unul dintre ultimele lui spectacole din Delfinariul Constanța [VIDEO]

VIDEO: Puiul de delfin Baby, născut în captivitate, a murit la delfinariul din Constanța. Un cititor ne-a trimis imagini surprinse la unul dintre ultimele spectacole în care Baby a încântat asistența cu un program de excepție.

Sala de lupte de la CS Petrolul Ploiești a fost renovată printr-o sponzorizare a Dosco România

Sala de lupte a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Ce salariu au arhitectul șef și directorul general din Primăria Ploiești. Bugetul, echivalentul unei garsoniere

Bugetul anual pentru un singur funcționar public de conducere, aproape 45.000 de euro

Cel mai bun drum spre Grecia și orele la care trebuie să pleci ca să nu pierzi timpul în vamă

Când ar fi bine să pleci de acasă ca să eviți aglomerația

Andreea Iordache, de la CS Petrolul Ploiești, a devenit vicecampioană europeană la Lupte pe Plajă

Andreea Iordache, luptătoarea de la CS Petrolul Ploiești, a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: ”Iubirea este cheia longevității”

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Candidatura lui Mircea Geoană, susținută de Partidul România în Acțiune

Cum se va implica Partidul România în Acțiune la alegerile prezidențiale din toamnă
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Ce salariu au arhitectul șef și directorul general din Primăria Ploiești. Bugetul, echivalentul unei garsoniere

Bugetul anual pentru un singur funcționar public de conducere, aproape 45.000 de euro

Cel mai bun drum spre Grecia și orele la care trebuie să pleci ca să nu pierzi timpul în vamă

Când ar fi bine să pleci de acasă ca să eviți aglomerația

Andreea Iordache, de la CS Petrolul Ploiești, a devenit vicecampioană europeană la Lupte pe Plajă

Andreea Iordache, luptătoarea de la CS Petrolul Ploiești, a...
- Publicitate -