Osama Bin Laden este întruchiparea răului în capela militară din Timişoara. Oamenii se închină când văd ciudăţenia, însă preoţii au o explicaţie pentru apariţia lui Bin Laden pe pereţii bisericii.
Pictura de pe peretele Capelei Militare din Timişoara datează de aproape zece ani şi este situată deasupra Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, într-o ilustrare alegorică a iadului. Credincioşii care vin să se roage aici sunt foarte confuzi în legătură cu pictura. Mi se pare straniu, dar suntem într-o epocă modernă şi nu mă mai miră nimic. Oricum ar fi fost, este tot om si Dumnezeu are grijă să ne judece pe toţi, au spus timişorenii.
Deşi în pictura religioasă ortodoxă nu sunt permise derogări de la normele stricte ale iconografiei, preotul paroh şi reprezentanţii Mitropoliei sunt de acord cu ideea. Este ca un element inedit în pictura bisericilor noastre din Timişoara. Va fi păstrat chipul respectiv în biserică, deşi noi nu avem voie să intervenim în iconografie, a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului, Marius Florescu. Fresca a fost realizată de pictorul Ioan Bădilă, care susţine că lucra la Pogorârea în Iad când a vazut la televizor atentatul terorist din 2001.
Sursa: Realitatea.net