- Publicitate -

Și-a amenințat vecina cu cuțitul și s-a trezit internat la Voila

cutit_manaZiua de 1 Mai a foat un adevărat coșmar pentru o prahoveancă din orașul Băicoi. În urma unei altercații cu un vecin de scară, femeia s-a trezit amenințată cu moartea.

Ieri, în jurul orei 23, poliţiştii din Băicoi au fost sesizaţi despre faptul că pe pe scara unui bloc din localitate o persoană provoacă scandal. O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului unde a fost găsită  o femeie, care a reclamat că vecinul ei P. Ciprian, a ameninţat-o cu un cuţit şi i-a lovit cu picioarele uşa apartamentului, distrugând-o. Ulterior, agresorul, a revenit la uşă şi a început să lovească din nou  cu picioarele în uşă, iar în mână ţinea un cuţit cu care o ameninţa  pe reclamantă. Agresorul a fost imobilizat prin încătuşare, după care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde a rămas internat. În  cauză a fost întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ameninţare  şi portul fără drept în loc public a cuţitului, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională conform prevederilor Legii 61/1991, pentru provocare de scandal în loc public.

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cum a revoluționat MRS Residence piața imobiliară din Ploiești. Interviu cu cu Dan Aldea, directorul executiv al companiei [VIDEO]

MRS Residence reprezintă în principal un cumul de proiecte rezidențiale despre care absolut toată lumea din Ploiești a auzit. Sub această titulatură în ultimii...

Cum au rezolvat primarii comunelor din Prahova cu puțini locuitori și fără bani problema salariilor funcționarilor

Mult comentata ordonanță privind unele măsuri fiscal bugetare se aplică de multă vreme la unele primării din Prahova. Pentru reducerea cheltuielilor salariale, multe primării...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cum a revoluționat MRS Residence piața imobiliară din Ploiești. Interviu cu cu Dan Aldea, directorul executiv al companiei [VIDEO]

MRS Residence reprezintă în principal un cumul de proiecte rezidențiale despre care absolut toată lumea din Ploiești a auzit. Sub această titulatură în ultimii...

Cum au rezolvat primarii comunelor din Prahova cu puțini locuitori și fără bani problema salariilor funcționarilor

Mult comentata ordonanță privind unele măsuri fiscal bugetare se aplică de multă vreme la unele primării din Prahova. Pentru reducerea cheltuielilor salariale, multe primării...

Ploieștiul va fi Capitala Tineretului din România 2024. Care sunt avantajele [VIDEO]

Un nou episod din podcastul "Ploieștiul Nostru" este dedicat semnării Acordului de Cooperare Privind Acordarea Titlului ,,Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024". Invițatii Alesiei...

Cum s-a produs accidentul de motocicleta de pe strada Mărășești

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază pe strada Mărășești, din Ploiești. Potrivit martorilor la eveniment, motocicleta a fost acroșată de un...

Secretele Loredanei Marin, fondatorul Lace Magazin [VIDEO]

Loredana Marin, fondatorul revistei Lace Magazin, a fost invitată în emisiunea lui Bogdan Enache - Proces Verbal difuzată pe platforma Observatorul Prahovean. În cadrul emisiunii,...
Emisiuni
- Publicitate -

Motociclist implicat într-un accident rutier pe strada Mărășești din Ploiești [FOTO]

Un motociclist a fost implicat într-un accident rutier joi după amiază pe strada Mărășești din Ploiești, în zona magazinului Profi. Potrivit martorilor la evenimentului, motocicleta...

Cum răspunde Horia Constantinescu, șeful ANPC, la acuzațiile lui Pescobar după controalele la restaurantele Taverna Racilor

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a răspuns, astăzi, acuzaţiilor lansate de Pescobar, patronul restaurantului Taverna Racilor. Omul de afaceri a...

Tânărul din Lipănești cu care familia a pierdut legătura de o săptămână s-a întors acasă. Ce a declarat polițiștilor

Gabriel Romeo Niță, tânărul din Lipănești cu care familia a pierdut legătură în urmă cu aproximativ o săptămână, s-a întors acasă. Vă reamintim că miercuri...

Enigmele Ploieștiului: Strada unde staționarea este interzisă, dar unde plătești parcarea la SGU

”Cumplit meșteșug de tâmpenie” spunea Ion Creangă, referindu-se la probleme sistemului de educație din vremurile lui. Ar fi spus și astăzi, dacă ar fi...

Lucrări de apă și canalizare de 900 de milioane de euro în Prahova [VIDEO]

Dorin Lețea, directorul HidroPrahova, a fost invitatul lui Bogdan Enache în emisiunea Proces Verbal difuzată pe platforma Observatorul Prahovean. În această ediție a intervenit...
Emisiuni