ambulanta-accidente.jpg

Perioada mini-vacanței a fost una extrem de aglomerată pentru personalul de la Serviciul de Ambulanță Prahova. În cele cinci zile ale mini-vacanței, peste 1.900 de persoane au sunat la 112 pentru a solicita asistență medicală. 

 

Cele mai multe apeluri au vizat probleme medicale. Pe locul al doilea s-au situat evenimentele rutiere. În cele cinci zile (11 - 15 august) în Prahova au avut loc 30 de accidente rutiere, iar 19 persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme.

Pe lista evenimentelor care s-au soldat cu victime figurează și un incident la Câmpina. Un bărbat în vârstă de 28 de ani a căzut de la etajul al V-lea, în timp ce efectua lucrări de izolare. Tânărul a fost preluat de un elicopter Smurd și transportat la Spitalul Floreasca, unde a fost diagnosticat cu fractură coloană lombară, fractură de bazin și traumatism torace.

 

Un alt caz asemănător a avut loc luni, când un copil de doi ani și 10 luni a căzut de la etajul al III-lea al unui bloc de pe strada Carol Davila din Ploiești. Copilul se pare că a rămas câteva clipe nesupravegheat, s-a urcat pe un scaun și a alunecat de la fereastra apartamentului. Băiețelul a fost transportat inițial la Spitalul Județean Ploiești, unde a fost diagnosticat cu traumatism de bazin și câteva excoriații, iar ulterior a fost dus de o ambulanță la Spitalul de Pediatrie Ploiești. 

În aceeași perioadă alte două persoane au avut nevoie de asistență medicală după ce locuințele au fost cuprinse de flăcări. Primul caz unde medicii de la Ambulanță au intervenit a fost la Tufeni, unde o femeie de 33 de ani s-a intoxicat cu fum după ce o anexă a locuinței i-a luat foc. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital. Duminică, o femeie în vârstă de 64 de ani a fost diagnosticată cu puseu de hipertensiune arterială și atac de panică după ce locuința i-a luat foc.

„Pe toată perioada mini-vacanței, echipajele de la Serviciul de Ambulanță Prahova au fost suplimentate”, a precizat dr. Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova.