Primăria Municipiului şi Asociaţia de Educaţie Socială ARES Ploieşti organizează, în perioada 29 aprilie – 01 mai 2011, Competiţia de dezbateri academice în format World Schools „FIAT!Debate 2011”. Sumele alocate de Primăria Municipiului Ploieşti pentru organizarea acestei competiţii se ridică la valoarea de 15.000 lei. Această ediţie a concursului va reuni aproximativ 100 de participanţi, elevi şi studenţi din Germania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Nigeria, Bosnia Herţegovina şi România, grupaţi în 30 de echipe. Subiectele abordate în cadrul concursului vor avea ca temă dreptul internaţional. Municipiul Ploieşti va fi reprezentat în întrecerea de dezbateri de 40 de elevi, care provin de la Colegiile Naţionale „Mihai Viteazul” şi „Ion Luca Caragiale”. În acest an, concursul internaţional „FIAT!Debate 2011” va fi găzduit de oraşul Sinaia. Deschiderea oficială va avea loc în data de 29 aprilie 2011, cu începere de la ora 14:00 la vila Casa Duca Sinaia. Finala competiţiei şi premierea câştigătorilor vor avea loc în ziua de 1 mai, de la ora 14:00, în incinta Cazinoului Sinaia.
- Publicitate -
Concurs de debate în Prahova
Data:
Cum ți se pare subiectul?
Sondaj Observatorul Prahovean
Provocarea Observatorul Prahovean
Doctor bun
- Publicitate -
Antreprenori de succes
- Publicitate -
- Publicitate -