- Publicitate -

PROGNOZA METEO 26 – 28 aprilie

Meteorologii anunţă soare pe linie astăzi în toată ţara şi doar vântul care se intensifică ar putea fi motiv de nemulţumire. Abia spre orele după-amiezii, în Carpaţii Orientali ar putea să apară condiţii de ploaie şi, odată cu lăsarea serii, şi în sud-vestul ţării.

Vremea continuă să fie caldă şi însorită, cu valori termice de la 14 la 24 de grade. Vântul se va intensifica în sud, sud-vest şi la munte, dar în rest nu trece de moderat. Ploi vor fi puţine, după amiază în Carpaţii Orientali.

Astăzi ne luăm la revedere de la mini vacanţa de Paşte tot într-o notă însorită şi frumoasă. Rost de ceva nori este doar după amiază în zona Carpaţilor Orientali unde s-ar putea să dea şi câţiva stropi de păloaie. Spre seară, norii se vor strâge şi peste sud-vestul ţării, dar numai miercuri dimineaţă ar putea să plouă slab. Temperatura aerului însă creşte spornic, aşa că maximele vor fi între 14 şi 42 de grade şi doar în zona litoralului ar putea fi o idee mai răcoare, pentru că apa mării aici influenţează şi temperatura aerului. Vântul se înteţeşte însă în sud-vetul ţării, în sud şi la munte, dar în rest, vremea nu ne dă motive să ne plângem.

- Publicitate -

Bucureştenii vor avea azi parte de o nouă zi frumoasă, caldă şi cu un soare acoperit doar temporar de nori. Mercurul creşte întermometre chiar mai mult decât în zilele precedente, aşa că vom avea o maximă de 22 de grade, dar şi aici vântul se aşteaptă să prindă putere. Presiunea atmosferică nu este nici ea motiv de supărare: scade uşor de la 758 mm coloană de mercur, valoare doar o idee sub cea considerată ideală pentru organismul uman.

Soarele e darnic şi cu locuitorii la răsărit de apele Prutului. Maximele ating 18 grade în nord, 21 la Chişinău şi 23 la Cahul, valori mai mari şi cu 5 grade faţă de ce ar fi normal. În plus, norii sunt puţini şi inofensivi.

Cei care s-au bucurat de un o mini vacanţă de Paşte la munte şi vor lua azi cu greu la revedere de la crestele montane, pentru că vremea continuă să fie însorită şi frumoasă. Chiar dacă se mai arată şi nori pe cerul montan, temperatura aerului atinge valori relativ ridicate pentru data din calendar. Se anunţă şi ceva ploi, dar vorbim de precipitaţii răzleţe după amiază în Carpaţii Orientali şi abia spre seară şi la noapte s-ar putea ca norii să fie mai denşi şi să lase mai multe ploi în Munţii Banatului şi vestul Meridionalilor. În plus, şi vâtul devine destul de agitat peste zi mai ales la altitudine.

- Publicitate -

Norii se îmulţesc peste sudul şi centrul Europei azi. Acelaşi tablou închis se prefigurează, aşadar şi la Madrid, unde ploile dau şanse puţine soarelui să se arate, iar maxima se opreşte la 21 de grade. Încă şi mai închisă e vremea la Roma, unde şi temperatura e mai mică, de numai 19 grade. Nori găsim azi şi peste Atena, dar abia seara se anunţă ploi, în timp ce spre centru, deşi ziua a început cu soare, amiaza va tot aduna nori din care vor cădea averse de ploaie cu descărcări electrice la Praga, ca şi la Viena, unde mercurul nu va trece de 15 grade. Acelaşi tablou instabil e anunţat azi şi în Berlin, unde maxima aduce 18 grade, dar la Paris soarele e prezent la datorie şi numără 23 de grade în aerul amiezii, în timp ce londonezii au parte de 19 grade şi de ceva nori peste zi.

Vremea e frumoasă şi în ţările scandinave, dar şi în cea mai mare parte a Câmpiei Ruse, cu maxime de 16-17 grade atât la Oslo şi Helsinki, cât şi la Moscova.

Sursa: Realitatea.net

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Crimă la Alba Iulia, după ”modelul” Caracal, victima fiind un bebeluș. Polițiștii au așteptat la ușă comiterea crimei!

Tragedie la Alba Iulia. Un copil de numai un an a fost ucis de tatăl său, care s-a spânzurat după comiterea crimei. Deși mama...

Accident rutier în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada Mărășești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc duminică seară în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Crimă la Alba Iulia, după ”modelul” Caracal, victima fiind un bebeluș. Polițiștii au așteptat la ușă comiterea crimei!

Tragedie la Alba Iulia. Un copil de numai un an a fost ucis de tatăl său, care s-a spânzurat după comiterea crimei. Deși mama...

Accident rutier în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada Mărășești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc duminică seară în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada...

Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona de munte din Prahova. Informare meteo de ploi și răcire accentuată la Ploiești

Administrarea Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare de cod galben de vânt puternic, avertizare valabilă și în zona de munte din...

Cum arată căminul de studenți din UPG Ploiești construit de la zero. Condițiile de cazare sunt ca la hotel [FOTO]

Lucrările de construcție și dotare a unui cămin de studenți ridicat de la zero în incinta Universității de Petrol și Gaze din Ploiești se...

Imagini de la accidentul rutier din Vălenii de Munte, în urma căruia șase persoane au fost transportate la spital

Accidentul rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a petrecut duminică după amiaza pe DN1 A, în Vălenii de Munte, intersecție cu strada...
Emisiuni
- Publicitate -