guvern_universuljuridic.ro.jpg

Acţiunea de luni, de la Guvern, la sediul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul. DNA: Au avut loc percheziţii în cinci puncte din Bucureşti, inclusiv la sediul unei instituţii publice.

 

DNA a anunţat că luni, între orele 15:00 - 18.00, au avut loc percheziţii în cinci puncte din Bucureşti, inclusiv la sediul unei instituţii publice, răspunsul fiind transmis în urma unei solicitări a News.ro de a oferi precizari în legătură cu acţiunea care a avut loc la Guvern şi în urma căreia, conform unor surse, au fost ridicate documente. Surse juridicare au declarat pentru News.ro că instituţia vizată este Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi că este vorba despre angajări în posturi publice.

"Au avut loc percheziţii ieri (n.r. - luni) între orele 15.00 si 18:00. la cinci locaţii din Bucureşti printre care şi o instituţie publică", a declarat pentru News.ro purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că instituţia ar fi Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

 

Național
  • Luni, 23 Octombrie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Cum se vor modifica salariile de la 1 ianuarie 2018

De la 1 ianuarie, Guvernul schimbă filosofia fiscală pe piața muncii. Astfel, contribuțiile sociale trec exclusiv în sarcina angajaților, iar firmele vor plăti doar „taxa de solidaritate” de 2%. Salariile...