Șapte persoane, printre care și Florin Ghinea, zis Ghenosu, au primit, azi noapte, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanța prahoveană a admis, în jurul orelor 2.30, propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, serviciul teritorial Ploiești, de arestare preventivă a câtorva dintre membrii grupării lui Ghenosu.
A fost admisă propunerea noastră de arestare preventivă în cazul a şapte inculpaţi, inclusiv Florin Ghinea, zis Ghenosu. Din cei şapte, cinci au fost încarceraţi în arestul de la Câmpina, Ghenosu a fost încarcerat la Rahova, iar pentru unul a fost emis mandat de arestare în lipsă, ne-a declarat Ionuţ Botnaru, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Ploieşti.