- Publicitate -

Inițiativă de sărbători – Polițiștii prahoveni au împărțit cadouri – VIDEO

cadouri-politieCa în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor pascale, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, încearcă să aducă un zâmbet pe feţele semenilor noştri mai puţin norocoşi, pe care viaţa i-a adus în situaţia de a fi insituţionalizaţi în diferite centre de acest gen aflate pe raza judeţului.

- Publicitate -

Astfel, prin contribuţii personale şi benevole, poliţiştii au încercat să-i facă să uite că viaţa nu a fost deloc blândă cu ei, aducându-i în situaţia de a fi instituţionalizaţi în diferite centre de îngrijire şi asistenţă socială. Ca şi în anii precedenţi, beneficiari au fost copiii din cadrul Centrului de Plasament şi Îngrijire de Zi Filipeştii de Târg şi bătrânii din Căminul de Îngrijire şi Asistenţă Lilieşti. În acest an, poliţiştii au încercat să ajute şi familiile foştilor colegi, care nu se mai află printre noi, dar şi pe cei aflaţi în activitate, dar care se confruntă cu grave probleme de sănătate şi dificultăţi financiare. Poliţiştii prahoveni au încercat să facă mai bune aceste sărbători pentru zece familii de poliţişti, familii cu o situaţie deloc uşoară, mai ales în această perioadă.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -