- Publicitate -

Sfaturi pentru un Paște fericit – Polițiștii și jandarmii prahoveni vor fi la datorie

lumanare-de-pasteÎn perioada Sărbătorilor de Paşti, întreg efectivul de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova va desfăşura activităţi specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Peste 600 de poliţişti vor fi angrenaţi zilnic în activităţile organizate cu acest prilej.

În perioada premergătoare Sfintelor sărbători ale Paştelui şi pe timpul acesteia,  vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile I.J.P. Prahova. În acest sens, se are în vedere dispunerea şi modul de acţiune al dispozitivelor mixte de ordine şi siguranţă publică (poliţişti şi jandarmi) în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase. Misiunile încredinţate în această perioadă presupun asigurarea unui climat corespunzător în apropierea a 335 de lăcaşe de cult.
Vor fi amplificate relaţiile de colaborare şi cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti, urmărindu-se asigurarea unui răspuns prompt la nevoile de siguranţă ale cetăţenilor şi o intervenţie rapidă şi eficientă atunci când situaţia impune sau atunci când este sesizat un eveniment antisocial prin intermediul apelului unic de urgenţă „112”. Astfel, în perioada 21 – 25 aprilie, zilnic vor fi angrenaţi peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova. Concomitent cu executarea misiunilor permanente, aceştia vor participa la menţinerea ordinii publice în apropierea lăcaşelor de cult, atât independent, cât şi în sistem integrat. Zilnic, Gruparea mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti va participa cu un efectiv 80 de jandarmi la asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona lăcaşelor de cult din judeţele Prahova, Buzău, Ilfov şi Dâmboviţa atât în independent, cât şi în echipe mixte, alături de poliţişti. Totodată se va asigura prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în zonele aglomerate şi pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane. În perioada premergătoare Sărbătorii Pascale, poliţiştii de investigare a fraudelor şi cei de la ordine publică, împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, ai Gărzii Financiare şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, vor acţiona în pieţe, târguri şi oboare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională specifice acestei perioade, atât pe linia verificării sanitar-veterinare a produselor de origine animală, cât şi a respectării legalităţii în domeniul activităţii comerciale. Totodată, sunt constituite echipe operative, care vor efectua cercetarea locului faptei în cazurile în care sunt semnalate situaţii care să impună acest lucru.

Pentru a petrece sărbătorile în siguranță, poliția recomandă…
Pentru a putea profita din plin de zilele libere alături de cei dragi, revenim asupra unor aspecte legate de activitatea Poliţiei, încercând, astfel, să vă ajutăm să evitaţi o serie de neplăceri, care v-ar putea tulbura atmosfera de sărbătoare. Euforia sărbătorilor atrage după sine „febra cumpărăturilor” şi, implicit, aglomerarea incintelor societăţilor comerciale, a parcărilor etc. De aceea această perioadă este un moment prielnic ca persoanele rău intenţionate să încerce să obţină uşor venituri sau diverse foloase ilicite. Din aceste considerente, în rândurile ce vor urma vă oferim câteva recomandări din partea poliţiştilor prahoveni, pentru a preveni furturile…

- Publicitate -

Din societăţi comerciale
Infractorii vor miza pe neatenţia vânzărilor şi pe faptul că în magazine este depozitată o cantitate mai mare de mărfuri sau valori. De aceea…
* Dotaţi-vă magazinul cu un sistem viabil de alarmă;
* O casă de bani de calitate, amplasată într-un loc secret, vă protejează valorile sau banii lichizi depozitaţi;
* Sistemele de supraveghere video vor descuraja eventualii infractori;
* Angajaţi-vă un paznic sau apelaţi la serviciile unei societăţi de pază şi intervenţie rapidă.

Din buzunare şi genţi
Aglomeraţia specifică sărbătorilor creşte riscul de a cădea victime hoţilor “specializaţi” în furturile din buzunare. Aşa că:
* Sporiţi atenţia în timp ce vă aflaţi la cumpărături;
* Păstraţi banii şi telefonul în compartimentele interioare ale hainei, niciodată în buzunarele de la spatele pantalonilor;
* Nu lăsaţi portofelul deasupra cumpărăturilor;
* Dacă atunci când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun vă simţiţi înconjuraţi sau înghesuiţi de diverşi indivizi, schimbaţi-vă imediat locul;
* Ţineţi-vă geanta lipită de corp, în partea din faţă, cu sistemul de închidere orientat către dumneavoastră şi protejaţi-o cu una din mâini.

Din şi de autoturisme
Aglomeraţia din parcări facilitează apariţia cazurilor de furturi de sau din autoturisme. Motiv pentru care…
* Nu lăsaţi în interiorul maşinii, bunuri sau valori care ar putea tenta eventualii infractori;
* Parcaţi autoturismul întotdeauna în locuri iluminate şi, eventual, păzite;
* Încuiaţi portierele chiar dacă lipsiţi din autoturism doar câteva momente;
* Manifestaţi prudenţă faţă de persoanele care vă abordează în trafic prin dreptul geamurilor laterale sau se oferă să vă sprijine în rezolvarea unor probleme;
* Sistemele de alarmare sau blocare a volanului sunt binevenite pentru descurajarea sau chiar prinderea infractorilor.

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Campanie antibullying derulată de Protecția Protecția Copilului Prahova

Protecția Copilului Prahova duce campania antibullying în centrele de plasament. „Dacă am greșit, explică-mi și voi înțelege. Dacă nu am greșit, atunci de ce...

Imaginile zilei la Ploiești: A ”înflorit” Palatul Culturii [Galerie Foto]

Intrarea principală a Palatului Culturii din Ploiești arată în aceste zile spectaculos. Meritul este al organizatorilor celor două evenimente desfășurate în acest weekend: „Balul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Campanie antibullying derulată de Protecția Protecția Copilului Prahova

Protecția Copilului Prahova duce campania antibullying în centrele de plasament. „Dacă am greșit, explică-mi și voi înțelege. Dacă nu am greșit, atunci de ce...

Imaginile zilei la Ploiești: A ”înflorit” Palatul Culturii [Galerie Foto]

Intrarea principală a Palatului Culturii din Ploiești arată în aceste zile spectaculos. Meritul este al organizatorilor celor două evenimente desfășurate în acest weekend: „Balul...

Accident pe DN1A, la Vălenii de Munte. Un autoturism și un moped, implicate

Accidentul rutier s-a produs, vineri după-amiază, pe DN1A, pe raza localității Vălenii de Munte, după ce un moped și un auto au intrat în...

Operațiune de salvare în Bucegi. Îmbrăcat în pantaloni scurți, un bărbat din Galați a supraviețuit după ce și-a petrecut toată noaptea în zăpadă –...

Salvamontiștii din Prahova au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Galați, care, în pantaloni scurți,...

Se deschide sezonul la Hipodromul Ploiești. Duminică are loc prima reuniune hipică din acest an: Premiul de deschidere – Gheorghe Tănase

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, 26 martie, prima reuniune hipică din acest an, începând cu ora 10:00. Reuniunea are un program care cuprinde mai multe premii...
Emisiuni
- Publicitate -