razier-weekend.jpg

În această perioadă, polițiști ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și a celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.

 

Au fost aplicate 206 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.720 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute nouă permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Vineri, polițiști ai Biroului Rutier Ploiești au acționat în municipiu pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regulile rutiere privind oprirea/staționarea regulamentară. Au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.380 lei, și au reținut două permise de conducere.

Tot vineri, polițiști din cadrul Polițiilor Plopeni și Slănic au acționat, pe raza comunei Dumbrăvești, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu precădere pentru identificarea conducătorilor care încalcă regimul legal de viteză. Cu acest prilej, au fost verificate 37 de autovehicule și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.310 lei.