spitalul-pediatrie-ploiesti.jpg

Băiatul, în vârstă de 14 ani, este în continuare ventilat mecanic la Spitalul de Pediatrie Ploiești, medicii fiind rezervați cu privire la starea acestuia.

Minorul, în vârstă de 14 ani, s-a dus ieri la scăldat, însă la un moment dat, în jurul orei 14.00, acesta nu a mai fost zărit de prietenii de pe margine. Rapid, la fața locului au ajuns pompierii militari și medicii de la Serviciul de Ambulanță Prahova.

Copilul era în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare de către medicii de la Ambulanță. Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești, unde se află și la ora actuală, starea acestuia fiind în continuare critică.

„Minorul este în continuare ventilat mecanic. A început să respire spontan, însă prognosticul este rezervat”, a declarat pentru Observatorulph.ro dr. Cătălin Vișean, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești.

Momentan, din cauza stării critice în care se află minorul, nu se poate lua în calcul transferul băiatului la un spital din București.

Reamintim faptul că minorul a mers la scăldat ieri. Numai că, lacul de la Parcul Municipal Vest, realizat în cadrul proiectului finanțat și cu fonduri de la Uniunea Europeană și de la bugetul local, nu are o astfel de destinație. Mai mult,, lacul are, potrivit martorilor, adâncimea chiar și de doi metri în unele locuri, fiind un adevărat pericol pentru cei care se aventurează să se scalde aici.