minore-spitalul-judetean-ploiesti-spitalul-pediatrie-intoxicatie.jpg

Cele trei adolescente, în vârstă de 13, 14 și 16 ani, din Ariceștii Zeletin, au înghițit, marți seară, mai multe medicamente, iar una dintre tinere a intrat în comă. 

Se pare că una dintre tinere ar fi avut prescrise medicamente de la medic, din cauza unei depresii. Ea le-ar fi povestit celorlalte două adolescente că medicamentele provoacă o stare de euforie. Numai că, la scurt timp, tânăra în vârstă de 14 ani a intrat în comă. 

 

Citește și: Caz șocant la Ariceștii Zeletin. Trei adolescente au încercat să se sinucidă, iar una dintre ele este în comă

O persoană a sunat la 112, iar când a ajuns prima ambulanță la fața locului echipajul ar fi descoperit că și celelalte două fete se simt rău. 

Adolescenta în vârstă de 14 ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, unde a fost diagnosticată cu intoxicație acută medicamentoasă.

Celelalte două tinere au ajuns la Spitalul de Pediatrie Ploiești.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul cum s-a petrecut incidentul. Totodată, Poliția a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.